A 50-a carte scrisă de Maria Panciuc-Bucătaru. „Flori de cais”, un roman de dragoste „purtând pecetea acestor vremuri”

Editura „Quadrat” Botoşani se apropie de o vârstă apreciabilă: 30 de ani de activitate, timp în care a contribuit la apariţia a peste 400 de titluri de carte, în majoritate lansate de autori din zona judeţului nostru.

Multe din aceste titluri sunt legate de pregătirea profesională şi reflectă experienţe pozitive, demne de a fi cunoscute, conţinutul scrierilor adresându-se unei plaje întinse de cititori.

Autorii lucrărilor propuse spre publicare s-au adresat editurii cu încrederea că pot comunica, majoritatea lor fiind încurajaţi încă de la prima apariţie. Maria Panciuc-Bucătaru, Gică Manole, Octavian Vitcu, Sergiu Balanovici, Laurenţiu D. Maftei şi nu numai sunt autori apreciaţi şi în ţară, bucurându-se de primirea unor distincţii, cu prilejul desfăşurării unor manifestări.

Editarea fiecărei lucrări, pentru noi înseamnă un sâmbure de speranţă că vom prezenta cititorilor un nou prilej de informare şi de reflecţie, subiectul tratat invitând la aprofundarea conţinutului - la aprecierea poeziei sau prozei artistice, ca mijloace de expresie prin care creatorul comunică, în relaţie cu cel care lecturează.

De curând, distinsa doamnă Maria Panciuc-Bucătaru s-a bucurat de apariţia celui de al 50-lea titlu, în cadrul Editurii „Quadrat” - romanul Flori de cais.

Acest roman de dragoste, jubiliar, prezintă un portret al societăţii româneşti la început de secol şi de mileniu, moment marcat de prezenţa unui virus ucigaş ce a cuprins toată planeta, îngenunchind viaţa din toate punctele de vedere.

Personajul emblematic (Florina Dima) se simte stăpân pe Existenţa sa, fiind avantajat de vârsta ce îi conferă stabilitate, cu toate suferinţele care le poartă, o însumare a unor evenimente trăite preţ de o viaţă, o largă experienţă acumulată în cele mai diverse împrejurări. Purtând pecetea acestor vremuri, romanul ni se prezintă ca o esenţă sublimată din marele conglomerat al sufletului oamenilor, fiecare alergând după bruma lui de iubire, toţi angajaţi în problemele prezentului anxios pe care-l trăiesc, fiecare sperând la un final cu happy-end.

S-a spus că Maria Panciuc-Bucătaru operează pe sufletul omului ca un chirurg experimentat, de mare fineţe. Acest roman îi conferă încă un atribut ce nu-l pot avea mulţi. Putem afirma, fără echivoc, citind voluminoasa carte, că omul de literatură profund realistă face aceleaşi operaţiuni de maximă fineţe pe întreaga societate în care trăim.

Romanul este născut cu spaţiul şi timpul lui, fixate de creatoarea neobosită care a trecut prin mâinile sale zeci de mii de pagini, toate olograf.

„Flori de cais” are misiunea de a purta numărul jubiliar cincizeci. Se pare că doamna, semnatara acestor cărţi, s-a angajat să „opereze” cu termeni largi: cincizeci de ani de căsătorie, cincizeci de cărţi, stiluri diferite, peste optzeci de ani de viaţă... Iată cât poate fi de îngăduitoare viaţa cu unii dintre noi! Şi darnică, am putea afirma.

Să fie, oare, vreun secret?

La această întrebare se poate răspunde doar dacă vom citi, cu atenţie, nu doar romanele, ci şi memorialistica, jurnalele făcute în serial, cărţile de povestiri diverse, de vise şi paranormal etc.

Ca editor, mă simt onorat de această colaborare, care a curs asemeni unui râu liniştit, lăsând să i se vadă mereu tot mai mult strălucirea apelor sale limpezi sub razele binefăcătoare ale soarelui.

Profunzimea, realismul şi veridicitatea conţinutului ridică valoarea romanului pe o treaptă vădit meritorie, reflectând personalitatea impunătoare a unui om care o viaţă întreagă a fost nu numai lucrător pe tărâmul culturii, al spiritualităţii româneşti, ci şi un profund cunoscător al psihicului celor din lumea în mijlocul căreia trăieşte, un tainic depozitar al ştiinţei de a pătrunde în sufletul omenesc.

Volumul „Flori de cais” constituie o frescă a societăţii prezente, dar mai ales o imagine a oamenilor, cu traiul lor, surprinşi în contextul unei existenţe precare uneori.

Fără a intra în complexa alcătuire a lucrării, subliniem că valoarea Iubirii, pe care Florina Dima, personajul principal, o ridică la rang absolut superior, străbate romanul ca o magie, autoarea simţind nevoia de a-i cunoaşte efectele. Mesajul este cutremurător: „Să nu cedăm, să nu renunţăm, căci nu pierzând lupta eşti învins, ci renunţând să mai lupţi”.

Lansarea, la care este prezent veteranul editor, nu-i decât o imagine a trecutului care mai întinde mâna unui prezent atât de controversat.

Bătrâna Florina Dima, aptă şi conştientă de tot ce trăieşte, simte fericirea victoriei. Câştigul „Recursului la Iubire”, după un lung şir de procese, desfăşurat pe timpul câtorva decenii, o aduc în faţa unei izbânzi decisive. Poate fi răspunsul la întrebarea care vizează secretul acestei vieţi deosebite, care nu a ascuns  nimic, ne-a dezvăluit în toate amănuntele metode de a lupta şi a reuşi să mergem mai departe, învingând orice obstacol.

Personajul principal al romanului nu se confundă cu autoarea lui, deşi împrumută stiluri şi caractere de comportament. Putem afirma cu siguranţă că „Flori de cais” este un roman echipat cu tot ce are nevoie să rezite timpului.

(Prof. Dumitru Ivan, directorul Editurii „Quadrat”)


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Vești bune pentru elevii și bugetarii botoșăneni: Urmează una dintre cele mai lungi vacanțe din ultimii ani!

Monday, 18 November 2024

Vacanța de Crăciun a elevilor va începe în data de 20 decembrie 2024, ce reprezintă ultima zi de școală din anul calendaristic și finalul celui de al doilea modulul. Elevii se vor &i...

PNL Botoșani, Valeriu Iftime: „Primul pas la compania de apă a fost făcut. Am demis directorul general!”

Monday, 18 November 2024

„După o presiune imensa din partea mea, am făcut primul pas la compania de apă și ăsta a fost că am demis directorul general. Acest prim pas fiind făcut, urmează să creem o nouă organi...

Singura fermă BIO de găini ouătoare din Regiunea Moldovei este la Botoșani! (foto)

Monday, 18 November 2024

Familia Bardaus a pornit la drum cu intenția de a construi un sistem de agricultură ecologică complet integrat, care să garanteze calitate la fiecare pas, cu scopul de a oferi produse ecologice ș...