5 lecţii de viaţă despre cum să tratezi oamenii
Stiri Botosani Thursday, 19 July 2012 CulturăIată 5 poveşti cu tâlc, 5 lecţii de viaţă care ne arată încă o dată cât de importanţi sunt oamenii de lângă noi, fie că-i cunoaştem sau nu.
Lectia 1: Cunoaşte-o pe cea care face curăţenie
În timpul celui de-al doilea semestru la facultate, profesorul ne-a dat un test. Fiind un student conştiincios am răspuns corect la toate întrebările. Mai puţin la ultima: "Cum o cheamă pe femeia de serviciu a şcolii?". Am crezut că e o glumă. O ştiam, înaltă, cu părul negru, 50 de ani, dar să ştiu cum o cheamă?! Mi se părea absurd. Şi, totuşi, unul dintre studenţi a întrebat dacă şi ultima întrebare va conta la notă. Răspunsul profesorului a venit ferm: "Desigur! În carierele voastre veţi întâlni mulţi oameni. Toţi sunt importanţi. Toţi merită atenţia voastră, chiar şi numai dacă le zâmbeşti sau îi saluţi!".
N-am uitat niciodată aceste vorbe şi primul lucru pe care l-am făcut atunci a fost să aflu cum o chema pe femeia de serviciu: Dorothy!
Lectia 2: Dă o mână de ajutor la nevoie
Într-o noapte, la ora 23:30, o femeie de culoare, în vârstă, îndura pe marginea unei autostrăzi din Alabama o furtună cruntă. I se stricase maşina şi avea neapărată nevoie de o mână de ajutor. Trebuia să ajungă urgent undeva, iar repararea maşinii ar fi durat mult prea mult. Aşa că s-a hotărât să facă autostopul. În anii 60, discriminările rasiale erau încă în floare. Cu toate acestea, un tânăr alb a oprit maşina şi a dus femeia într-un loc de unde a putut să ia un taxi. Ajunsă la destinaţie, femeia i-a cerut adresa, iar 7 zile mai târziu, la uşa bărbatului a bătut un curier. Îi adusese un televizor mare, color. Coletul avea o notă ataşată: "Mulţumesc că m-ai ajutat pe autostradă. Eram udă leoarcă, iar sufletul îmi era amar. Apoi ai apărut tu. Şi pentru că ai fost acolo am putut să ajung la patul soţului meu, înainte ca el să-şi dea ultima suflare. Dumnezeu să te binecuvinteze! Cu sinceritate, doamna Nat King Cole".
Lectia 3: Ai grijă cum serveşti
Un băiat de zece ani s-a dus la cofetărie să mănânce o îngheţată. "Cât costă un pahar?", întrebă băiatul. "50 de cenţi!", a venit răspunsul doamnei care servea. Băiatul şi-a scos tot măruntişul din buzunare şi a început să-l numere. "Şi un cornet?". "30 de cenţi!", a răspuns femeia iritată, că veniseră şi alţi clienţi şi ea pierdea timpul cu cel mic. Băiatul şi-a numărat din nou monedele şi a spus "Vreau un cornet, vă rog!". Femeia i-a adus cornetul şi a plecat spre ceilalţi clienţi. Băiatul şi-a mâncat îngheţata, a lăsat plata şi a plecat. Femeia s-a dus la masă şi a început să plângă. Băiatul lăsase pe masă 50 de cenţi. Îşi luase o îngheţată mai ieftină, pentru a-i ajunge şi de bacşiş.
Lecţia 4: Obstacolele din calea ta
În vremuri antice, un rege a pus în mijlocul drumului principal din regat un bloc de piatră. Apoi s-a ascuns şi i-a urmărit pe toţi supuşii cum reacţionează în faţa bolovanului. Unii au trecut nestingheriţi pe lângă el. Alţii l-au învinuit pe rege că nu are grijă de drumurile statului. Însă nici unul nu s-a gândit să mute blocul de piatră. Într-un final, un ţăran, cu un braţ plin de legume s-a uitat la bolovan, şi-a pus legumele jos şi a început să împingă în margine blocul de piatră. S-a chinuit mult, dar a reuşit. Iar sub bolovan a găsit o pungă cu monede de aur. Înăuntru era un bilet: "Orice obstacol este de fapt o oportunitate pentru a-ţi îmbunătăţi condiţia!".
Lecţia 5: Sacrifică-te când e cazul
Acum mulţi ani, pe vremea când lucram ca voluntar într-un spital am cunoscut o fată, Liz, care suferea de o boală extrem de rară. Singura ei şansă era tranfuzia de sânge de la fratele ei, în vârstă de 5 ani. Băieţelul supravieţuise miraculos acestei boli, pentru că dezvoltase nişte anticorpi care au învins boala. Doctorul i-a explicat situaţia şi l-a întrebat dacă este de acord să-i dea sânge surorii lui. A ezitat puţin, a tras aer în piept şi a spus "DA, dacă asta o va salva, o voi face!".
Pe măsură ce transfuzia progresa, băietelul aşezat pe un pat alături, se uita la sora lui şi îi zâmbea. Observam cum obrajii fetei căpătau culoare, pe măsură ce frăţiorul ei devenea din ce în ce mai palid. Cu zâmbetul pierit şi cu glasul stins îl întreabă pe doctor "Şi-acum voi începe să mor, nu?". Micuţul înţelesese greşit. El credea că îi va da surorii lui tot sângele pentru a o salva şi cu toate astea a acceptat să se sacrifice pentru ea.
sfatulparintilor.ro
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșăneni sancționați pentru continuarea propagandei electorale!
Cei peste 1.300 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră s-au asigurat că materialele necesare votării au ajuns în siguranță la secțiile de votare și au încep...
13 candidați: România își alege al cincilea președinte de după 1989!
România își alege cel de-al cincilea președinte de după 1989, după Ion Iliescu (trei mandate), Emil Constantinescu, Traian Băsescu (două mandate) și Klaus Iohannis (două mandate). ...
Pedepsit să muncească la Muzeul din Botoșani după ce a fost condamnat pentru deținere de droguri de mare risc!
Tribunalul Suceava l-a condamnat pe Costel Vlăduț I. la cinci luni de închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, pentru consum propr...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.78 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici