Fiu de avocat, învaţă să citească singur. Debutează la 14 ani, în ziarul Românul al unchiului său Manole Arghiropol (1885). Şcoala primară şi gimnaziul sunt urmate la Botoşani, apoi "Liceul Naţional" din Iaşi, unde îşi dă şi bacalaureatul (1888). Facultatea (secţia istorico-literară) o termină într-un singur an (1889), la Iaşi, "magna cum laude".
Urmează cursuri de specializare la universităţile din Paris, Berlin şi Leipzig. În 1892 termină Ecole practique des hautes Etudes" şi îşi ia doctoratul la Leipzig (1893).
Colaboreaza la Revue historique si Revue de l'Orient latin, aduna documente si initiaza colectii, precum Acte si fragmente cu privire la istoria Romanilor sau Notes et extrauts pour servir a l'histoire des croisades aux XV-eme siecle. Profesor la Universitatea din Bucuresti, din 1894; membru corespondent al Academiei Romane (1897). Atras de publicistica, scrie (in prima tinerete) la cateva publicatii socialiste, dupa care se orienteaza catre cele cu program national: Romania Juna, L'independence roumaine si, din 1903, la Samanatorul, din care face o adevarata tribuna pentru un program literar distinct; program urmat si de alte reviste intemeiate de el: Neamul romanesc, Floarea darurilor, Drum drept, Cuget clar s.a. Recunoscut pe plan mondial pentru valoarea sa de istoric, redacteaza pentru colectia "Istoria statelor europene" Geschichte des Rumanischen Volkes im Rahmen seiner Staatsbildungen (1905), The Byzantin Empire (1907) si Geschichte des Osmanischen Reiches (1908). Scrie si publica intr-un ritm extrem de sustinut: sapte carti in 1905, 33 in 1910, 29 in 1912, 300 intre 1920-1940.
Membru al Academiei Romane (1910), "Doctor honoris causa" al mai multor universitati, membru al Academiei franceze, poloneze, iugoslave etc.; tine conferinte si participa la congrese internationale (in Europa si Statele Unite). Creeaza "Fundatia Iorga", "Universitatea populara" de la Valenii de Munte, "Scoala romana" de la Fontenay-aux-Roses, "Casa Romena" de la Venetia etc. Presedinte al "Comisiei Monumentelor istorice", decan, rector, senator de drept, prim-ministru.
''Viața lui Nicolae Iorga nu a stat niciodată sub zodia seninătății. Pentru că scrisul, cuvântul, fapta sa care au atins în multe domenii culmi pe care cultura română nu le întrezărise și pe care nu avea să le întreacă n-au fost concepute și alcătuite nici deasupra vâltoarei, nici în afara tumultului vieții, nici a frământărilor, nu odată dureroase, ale țării sale. Încă de la debutul său precoce — avea doar nouăsprezece ani când i-a luat apărarea lui Caragiale — avea să se afirme trăsătura sa dominantă de caracter și anume setea de adevăr, adevăr spus răspicat mai presus de conjunctură și de conjuncturi, de ierarhii, de inamicii care se adăugau dușmanilor de până atunci. Nicolae Iorga și-a afirmat tăiosul său spirit critic mai întâi asupra literaturii române din ultimul deceniu al secolului trecut, privită așa cum a privit el orice fenomen, în perspectivă istorică, ca apoi la cumpăna celor două veacuri când se afla la pragul a treizeci de ani de viață să cuprindă sub focul privirii sale scrutătoare întreaga alcătuire a societății românești'', scrie criticul și istoricul literar Valeriu Râpeanu în volumul de studii ''Nicolae Iorga 1871-1940'', Editura Universității din București, 2006.
In dimineata zilei de 27 nov. 1940 este asasinat langa comuna Strejnic.
