Şoimi ai patriei, pionieri, simpli comunişti sau oameni de vază ai partidului iubit! 23 August a instaurat în România, vreme de peste 40 de ani, o adevărată instituţie a festivismului găunos, un mod de a masca tragedia pe care o străbatea un popor ale cărui elite înfundau puşcăriile.

Nostalgicii vremii îşi amintesc şi astăzi cu mare drag de ziua de 23 August, de amplele manifestări de strada, de defilările care au făcut istorie în România comunistă, toate închinate conducătorului iubit şi epocii de împliniri măreţe. Cei tineri îşi amintesc de emoţiile recitărilor patriotice, de rolurile de toboşar sau purtător de stindard...

Botoşăneanca Raluca Turcan îşi aminteşte, bunăoară, cum a stat de-a dreapta dictatorului Nicolae Ceauşescu.

"La una dintre festivităţile desfăşurate pe 23 august la Botoşani, unde m-am născut, am fost selectată, alături de alţi copii, să fiu în proximitatea cuplului Ceauşescu care venise în oraşul nostru. Se făcea o selecţie severă, în funcţie de rezultatele şcolare, dar şi de igienă, începeau cu unghiile şi terminau cu părul, să nu care cumva să avem păduchi. Cel mai rău mi-a părut că nu am apucat să fiu răsplătită pentru performanţele mele şcolare cu ordinul de comandant de detaşament, şi asta pentru că a venit Revoluţia", îşi aminteşte Raluca Turcan.

Dacă Raluca Turcan a trăit "aventura" comunistă la vârsta codiţelor şi a cravatei de pionier, imaginile erau cu totul altele pentru cei trecuţi de vremea entuziasmului colectiv.

"Epoca de aur! Nu prea mă leagă amintiri frumoase de acea perioadă din viaţa mea, în afară de unele secvenţe ce ţin de familia mea, care a tras ponoasele acelei epoci cot la cot cu mine. Însă dacă ar fi să-mi aduc aminte de ziua de 23 august, fals proclamată de comunişti ca "zi a eliberării noastre de sub jugul fascist", în realitate fiind una a ocupării noastre de către bolşevicii stalinişti care au decimat societatea românească atît de frumos zidită în perioada interbelică, aş găsi destul de multe momente hazlii sau mai puţin hazlii: de la cele din timpul şcolii, cînd am îmbrăcat haina pregătirii premilitare – o ţinută din tercot albastru deschis, cu beretă (asta îmi plăcea foarte mult, bereta!) - şi eram scoşi, în detaşamente, la defilare pe stadionul din Cîmpulung Moldovenesc unde se petreceau toate manifestările dedicate zilei amintite, care se lăsau cu spectacole şi distracţii în care "clasa muncitoare, alături de ţărănime şi intelectualitate" îşi manifesta din plin mulţumirea, şi cele din armată cînd timp de o lună am bătut pasul de defilare pe un stadion din Oradea pentru a trece timp de doar cîteva minute prin faţa protipendadei comuniste, la comanda "cu pas de defilare, pentru onor spre dreapta, înainte marş", pînă la marşurile infernale de pe Str. Cuza Vodă, după lungi aşteptări în faţa Liceului "A.T. Laurian", după care, la fel, în grupuri sau în familie se mergea la Baisa sau Rediu, la mici şi bere. Ţin minte o expresie a unei tovarăşe din protipendada comunistă botoşăneană, directoare a Muzeului Judeţean, care după un astfel de eveniment, povestea colegilor că a fost la Baisa "am băut bere şi am mîncat mici şi-aşa ne-am distrat". Evident, nu se reduceau doar la atîta; pentru tovarăşii din protipendadă mai era şi pădurea alături, loc ce le crea şi alte satisfacţii, mult mai distractive. Peste toate, ziua de 23 august era un prilej de cheltuire a unor fonduri imense pentru toate acele care alegorice, pancarte, steaguri, steguleţe, lozinci, costume şi aşa mai departe, încît nostalgicii cei mai activi de azi sunt cei ce se ocupau chiar de acele cheltuieli nu şi cei care se bucurau în realitate de această zi pentru că erau scoşi din cîmpul muncii pentru repetiţii şi apoi erau liberi, deşi, desigur extrem de ocupaţi cu defilarea care lua mai bine de jumătate din zi. Eu fugeam cît se putea de astfel de obligaţii, cu riscul să fiu muştruluit de şefii mei, unul dintre ei, fost director al Centrului de Librării, extrem de sever şi zelos activist nu numai în astfel de ocazii festive. În rest, a fost şi acea zi, ca multe altele, "perlă" în şiragul Epocii de Aur", mărturiseşte scriitorul Gellu Dorian.

Cu adevărat, ziua de 23 August, pe care istoricii o vor aşeza la locul cuvenit, a reprezentat poate cea mai vizibilă formă de propagandă comunistă în România. Nostalgici sau nu, am făcut parte dintr-o Epocă de Aur care a lăsat urme adânci într-o societate care încă nu acceptă să se desprindă definitiv de "beneficiile" comunismului!