"Eminescu a venit cu mâna plina înaintea nefiintei. Ratacit, nemângâet, ca un suflet fara parte, exact asa cum spunea omul Renasterii despre om cum ca e fiinta ce n-are partea ei, poetul nostru si-a primit lotul, traind pe masura acestuia, în marginile, ba chiar în nemarginile lui."

"Darul ce ni s-a facut prin Eminescu? A aparut în lumea noastra un om care-a înteles sa fie om deplin. Cineva care n-a vroit sa fie al doilea".

"Nefiinta aduce totusi odihna. Eminescu, neodihna. Nu ne putem odihni în el. Intreg evantaliul lui de deschideri catre lume si cultura se strânge pentru noi într-o inima, care bate.

Carui popor i s-a facut darul acesta? O constiinta mai buna, o spusa mai buna si exemplara, au desigur câteva mari popoare si culturile lor. Dar câte din ele au cu-adevarat o inima?"

"Caci nu de judecat critic, de catre noi, este acum Eminescu, ci de asimilat într-un fel, ca o constiinta de cultura de dindaratul nostru de la folclor si pâna la stiintele pozitive, devenind astfel constiinta noastra mai buna, sau poate mustrarea de constiinta a oricarui intelectual, care-i vede necuprinsul, adica sinteza însasi".

"Dar nu e vorba de operele lui Eminescu, de cultura lui, de proiectele lui, de variantele lui, de comorile plutonice retinute sau sistemele de filozofie posibile, e vorba de tot; de spectacolul acesta extraordinar pe care ti-l da o constiinta de cultura deschisa catre tot".

CONSTANTIN NOICA, despre Mihai Eminescu