Parintele Paisie Olaru s-a nascut la 20 iunie 1897, in satul Stroiesti, comuna Lunca - Botosani, intr-o familie cu cinci copii, fiind cel mai mic la parinti. La botez a primit numele de Petru. A intrat in viata monahala in anul 1921 la Schitul Cozancea, unde era staret ieromonahul Vladimir Bodescu.
A fost hirotonit diacon in anul 1943, iar in anul 1947 preot si duhovnic, de episcopul Valerie Moglan. Duhovnicul sau a fost parintele Calinic Susu. In vremea sa, la el in sat, nu se invatau mai mult de trei clase primare. In acesti trei ani a fost premiantul clasei. In convorbirea cu parintele Ioanchie Balan spune: "La sfarsitul anului imi cantau baietii: "Ai ascultat, ai invatat, coroana ai luat!". Pe atunci se dadeau ca premii carti cu vietile sfintilor. Sigur ca ma mandream! Parintii mei, Ioan si Ecaterina, au trait in pace si mergeau la biserica regulat, mai ales la sarbatori mari. Tin minte, la Pasti, dupa Inviere venea tata de la biserica cu pasca sfintita si cu oua rosii intr-un stergar frumos. Noi il asteptam sa vina si cand intra in casa, zicea: "Hristos a inviat!", iar noi raspundeam: "Adevarat a inviat!" . Apoi, tata ne atingea cu pasca sfintita la frunte."
Dintre ucenicii sai cel mai sporit a fost Gheorghe Ilie, fratele parintelui Cleopa. Mama sa a trecut la cele vesnice in timpul razboiului din 1913, iar tatal sau a murit in anul 1923.
In anul 1947 ajunge la Manastirea Sihastria. In perioada 1972 - l985, s-a nevoit ca sihastru la Schitul Sihla. Ultimii ani ii va petrece in chilia sa de la Sihastria. A trecut la cele vesnice in noapte de 18 octombrie 1990.
Parintele Paisie Olaru - Despre folosul cel dintai al rugaciunii
"Primul folos al rugaciunii este pacea sufletului si multumirea duhovniceasca. Oriunde esti, esti linistit; orice faci, esti multumit, stiind ca toate sunt randuite de la Domnul. Cand este cineva in pace, vorbeste bland, intelept si linistit, iar cand nu are pace in suflet, este tulburat, cu chipul agitat si vorbeste fara cugetare si cu pacat. Mare dar este pacea si multumirea sufleteasca ! Sa le cerem permanent de la Dumnezeu in rugaciunile noastre."
Parintele Paisie Olaru - Aducerea aminte de moarte
"Aducerea aminte de moarte este de mare folos, ca smereste pe om si ne da ravna pentru rugaciune si uneori si lacrimi. Sa mearga fratii mai des in cimitir si sa vorbeasca cu cei morti, ca ei ii vor invata cam asa : " Ce esti tu azi, am fost noi ieri; si ce suntem noi azi, vei fi tu maine !"
Parinte Paisie, dati-mi un cuvant de folos, i-a spus un credincios. Iar batranul i-a raspuns: Sa nu faci tot ce poti; sa nu crezi tot ce auzi, si sa nu spui tot ce stii!
IPS Andrei Andreicut: Uneori, ti-e tare dor...
Rand pe rand, dispar dintre noi fiinte deosebite, cu care te-ai obisnuit si care dadeau un sens harababurii dimprejur. Cata vreme traiau nici nu realizai ce rol imens aveau. Abia dupa ce pleaca simti ca esti tot mai singur si ca-i tot mai pustiu, desi te inconjoara mii de oameni. Un asemenea om era Parintele Paisie Olaru.
In vremuri incerte, cand calatoream pe un drum ce nu-mi era propriu, dar il cautam cu incapatanare pe cel autentic, m-am sprijinit si de Parintele Paisie ca de un stalp puternic.
Lucram ca inginer si, traind cu nostalgia preotiei in suflet, in cateva toamne, cand frunza rugunita din Muntii Neamtului te predispunea la meditatie, am ajuns in chilia incantator de simpla a Parintelui Paisie de la Sihla. Nu se poate relata prin cuvinte linistea sufleteasca cu care ieseai de sub patrafirul parintelui. Imi amintesc si acum ca, aievea, simteai harul lui Dumnezeu cum te patrunde. Nu ma indoiesc ca era harismatic.
Avea o smerenie autentica. Nu era nimic artificial in ea. Nu se smerea conventional. Te intreba atat de firesc: "Ai fost la Parintele Cleopa?" Si-i raspundeam: "Nu inca, urmeaza." Parintele completa: "Apai eu ti-am dat numai ceai. Hrana de-adevaratelea o sa-ti dea el." Acum, cand ma uit in jur si simt ca-i greu, am nostalgia anilor `70 si mi-e tare-tare dor de Parintele...