Termină gimnaziul în localitatea natală si apoi pleacă la liceu în IaÈ™i, după cum povestea el însuÈ™i, cu umorul caracteristic: "Eu sunt ţăran. Oleacă ÅŸcolit, dar ţăran. Când am venit la liceu la IaÅŸi, m-am descălÅ£at de opinci la bariera IaÅŸului, m-am încălÅ£at cu o pereche de bocanci ÅŸi am dat examen la liceu".
După liceu, se înscrie la Facultatea de Litere ÅŸi Filosofie din IaÅŸi. În paralel, urmează cursurile Conservatorului ''George Enescu'' din IaÅŸi, unde are posibilitatea de a absolvi doi ani într-unul singur. După terminarea atât a Facultăţii de Filozofie, cât ÅŸi a Conservatorului, în 1948, este angajat ca actor la Teatrul NaÅ£ional din IaÅŸi.
Teatrul îi dă mai multe satisfacÅ£ii, oferindu-i roluri de mai mare anvergură, în timp ce filmul îl menÅ£ine în categoria episodicilor indispensabili.
La început, a jucat la NaÅ£ionalul din IaÅŸi, apoi la Teatrul din PloieÅŸti. În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureÅŸteană.
Va juca alături de Ion Caramitru în piesa "Tineri căsătoriÅ£i caută cameră", alături de Mariana MihuÅ£ în "Interviu'' ÅŸi alături de Toma Caragiu ÅŸi Margareta Pâslaru în "Opera de trei parale". Anul 1967 îl găseÅŸte la Institutul de Artă Teatrală ÅŸi Cinematografică din BucureÅŸti ca profesor la clasa de actorie împreună cu Constantin Morozan. Corina Chiriac i-a fost studentă.
A realizat numeroase roluri, lucrând cu importanÅ£i regizori: Liviu Ciulei, în "Azilul de noapte" ÅŸi "Opera de trei parale", Sanda Manu, în "Mincinosul", Valeriu Moisescu, în "Casa cea nouă", Tompa Gabor, în "Ivan Vasilievici". A mai jucat, pe scena teatrului bucureÅŸtean, ÅŸi în spectacolele: "Cabala bigoÅ£ilor", "Infidelitate conjugală" etc. Din 1991, după ce a ieÅŸit la pensie, nu a mai jucat în teatru, dar a continuat să interpreteze roluri în film, să colaboreze la radio ÅŸi la televiziune.
Activitatea în lumea teatrului ÅŸi a filmului a fost completată de sute de roluri în piese radiofonice, dintre care: "Venea o moară pe Siret", "Vama doctorului", "TinereÅ£ea lui Moromete", "Suflete moarte", "O lecÅ£ie de bun simÅ£", "Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea", "Maitreyi", "MaÅŸina Infernală", "În vreme de război", "Ion", "Intrusul", "Ion Roată ÅŸi Unirea", "Geniu Pustiu", "Douăsprezece scaune".
În ultimii ani ai vieÅ£ii a prezentat la postul public de televiziune TVR 2 emisiunea "Ferma", dedicată agriculturii.
”Încerc să-l văd copil pe străzile satului!”
Colonel (r) Mihai Mereuţă oferea, în urmă cu câÈ›iva ani, mărturii emoÈ›ionante despre familia actorului.
”Bunicul meu, Ion Mereuţă, a fost frate cu tatăl actorului, moÅŸul Toader Mereuţă. În familie pe lângă cei doi fraÅ£i, au mai fost încă doi, moÈ™ul Ilie ÅŸi moÈ™ul Grigore Mereuţă, oameni harnici ÅŸi gospodari, care au locuit tot în Santa Mare, ÅŸi trei surori. PărinÅ£ii celor ÅŸapte fraÅ£i au fost Petrache ÅŸi Catinca Mereuţă, aceÅŸtia stingându-se din viaţă undeva între anii 1935-1945.
ToÈ›i au fost oameni cumpătaÅ£i È™i cuminÈ›i, având acea înÅ£elepciune ÅŸi înÅ£elegere a vieÅ£ii ÅŸi evenimentelor, specifică ţăranilor urgisiÅ£i de vicisitudinile timpului ÅŸi îndoliaÅ£i de cele două războaie mondiale. MoÅŸul Toader era considerat un înÅ£elept al satului. Era mai ÅŸcolit, fusese furier sau ordonanţă în armată ÅŸi mulÅ£i oameni din sat care nu ÅŸtiau carte, veneau acasă la dânsul să le facă cereri către autorități ÅŸi să le scrie feciorilor ÅŸi fiicelor care au plecat în lume să-ÅŸi facă un rost, iar când primeau scrisori, veneau ÅŸi-l rugau să le citească. Probabil că moÅŸul Toader a intuit ÅŸi a înÅ£eles că în acele vremuri grele, singura ÅŸansă de a-ÅŸi realiza copiii era să le insufle dragostea de carte, să facă sacrificii ÅŸi să-i trimită la ÅŸcoală. Mi-l amintesc când venea la bunicul meu, Ion, căruia îi spuneam bătânelu, purta cârjă, fusese rănit pe front, dar mergea cu o demnitate care impunea respect ÅŸi avea o privire plină de bunătate sufletească. Vocea sa avea un timbru metalic È™i după ce dădea bineÈ›e, urma o întrebare respectuoasă ÅŸi invariabilă: ”ce faci Ioane”?, iar răspunsul la fel: ”da ce să fac măi Toadere, iaca ÅŸi eu...” urmat de o scurtă explicaÅ£ie despre ce muncea în acel timp. Amândoi erau oameni de caracter, hâtri ÅŸi cum se spune la Å£ară, dintr-o bucată”, spune Colonelul Mereuță.
”Încerc să-l văd copil pe străzile satului pe actorul Mihai Mereuţă, desculÅ£ ÅŸi cu un ”cămeÅŸoi” lung de cânepă, cu picioarele zgâriate È™i ”tăbăcite” de spini ÅŸi pietre, bucurându-se de viaţă împreună cu alÅ£i copii ai satului È™i grăbindu-se spre viaÅ£a închinată pe altarul Thaliei - unica sa dragoste care nu i-a înÅŸelat niciodată idealurile - alergând spre viață pe uliÅ£ele prăfuite, la ÅŸcoală ÅŸi acasă, la munca câmpului ÅŸi la joacă. Îmbrăcat iarna cu haine de suman, cu o căciulă miÅ£oasă din blană de miel ÅŸi opinci în picioare ÅŸi, ajutat de talentul său nativ ÅŸi de destinul inexorabil, ajungând la Teatrul Lucia Sturza Bulandra ÅŸi în ultimii ani ai vieÈ›ii - ca o recunoaÈ™tere a talentului È™i a valorii sale - pe scena Teatrului NaÅ£ional din BucureÅŸti”, mai scrie colonel (r) Mihai Mereuţă.
Doi botoșăneni în cea mai frumoasă scenă a cinematografiei!
O scenă antologică s-a petrecut în timpul filmărilor pentru "Când primăvara e fierbinte", Eugenia Bosînceanu (actriÈ›a legendară născută în RădăuÈ›i-Prut, judeÈ›ul BotoÈ™ani) juca rolul Anei. Alături de ea în distribuÅ£ie botoşăneanul din Santa Mare, cu doar câteva luni mai mare decât Eugenia: Mihai Mereuţă.
"Mă măritase tatăl meu din film cu el, era chiaburul satului. Mereuţă mi-a ascuns scrisorile, a făcut cruce ÅŸi monument celui pe care eu îl iubeam în film ca să poată să mă ia de nevastă. Åži mi-a dat indicaÅ£ii regizorul. Veneam cu lemnele, îmbătrânită, amărâtă, tristă, nenorocită. "VeniÅ£i cu lemnele, când aÅ£i ajuns la poartă, vă întoarceÅ£i ÅŸi-l vedeÅ£i pe iubitul dumneavoastră care trăieÅŸte ÅŸi se întoarce din război. Aparatul merge cu dvs. De unde sunteÅ£i bătrână, la poartă să ajungeÅ£i tânără, de 20". Am tăcut, am făcut asta. Am mers, am deschis poarta ÅŸi am devenit altă persoană. Doamna Buzescu m-a văzut ÅŸi a spus "JeniÅ£o, pentru scena de la poartă aÅŸ mai vedea filmul o dată". Dacă doamna Buzescu mi-a spus asta mai aveam nevoie de cronicari?".
IndicaÅ£iile regizorale erau clare: "Mereuţă a cumpărat un ÅŸal alb ca să mă îmbuneze. Filma cu macaraua, îmi punea ÅŸalul, cu ochii în lacrimi atât îi spuneam: "Åžtiai că trăieÅŸte!". Mereuţă trebuia să-mi tragă o palmă când spuneam asta". Scena care a urmat nu a fost filmată, dar probabil că poate face, singură, subiectul unui spectacol. Ce trebuie să se fi întâmplat acolo, între cei doi mari actori plecaÅ£i din casele lor ţărăneÅŸti din BotoÅŸanii de sus? Mihai Mereuţă trebuia să o pălmuiască pe Eugenia Bosînceanu. Åži nu a făcut-o!
PovesteÅŸte actriÅ£a: "S-a dat motor, liniÅŸte, eram pregătită. Mi-au curs lacrimi din ochi ÅŸi nu a putut să mă atingă. "Tovarăşul Mereuţă, îmi strici pelicula, filmul. Nu se poate!", striga disperat regizorul. I-am spus unde să mă lovească. Dar nu a putut. Mă gândisem la tot ce am trăit, de aceea plângeam. Până la urmă m-a luat de bluză ÅŸi asta a fost…".
Mihai Mereuță a murit la 1 aprilie 2003, la Bucureşti.
