Termină gimnaziul în localitatea natală si apoi pleacă la liceu în Iași, după cum povestea el însuși, cu umorul caracteristic: "Eu sunt ţăran. Oleacă şcolit, dar ţăran. Când am venit la liceu la Iaşi, m-am descălţat de opinci la bariera Iaşului, m-am încălţat cu o pereche de bocanci şi am dat examen la liceu".
După liceu, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie din Iaşi. În paralel, urmează cursurile Conservatorului ''George Enescu'' din Iaşi, unde are posibilitatea de a absolvi doi ani într-unul singur. După terminarea atât a Facultăţii de Filozofie, cât şi a Conservatorului, în 1948, este angajat ca actor la Teatrul Naţional din Iaşi.
Teatrul îi dă mai multe satisfacţii, oferindu-i roluri de mai mare anvergură, în timp ce filmul îl menţine în categoria episodicilor indispensabili.
La început, a jucat la Naţionalul din Iaşi, apoi la Teatrul din Ploieşti. În 1957, la solicitarea Luciei Sturdza Bulandra, actorul vine pe scena bucureşteană.
Va juca alături de Ion Caramitru în piesa "Tineri căsătoriţi caută cameră", alături de Mariana Mihuţ în "Interviu'' şi alături de Toma Caragiu şi Margareta Pâslaru în "Opera de trei parale". Anul 1967 îl găseşte la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti ca profesor la clasa de actorie împreună cu Constantin Morozan. Corina Chiriac i-a fost studentă.
A realizat numeroase roluri, lucrând cu importanţi regizori: Liviu Ciulei, în "Azilul de noapte" şi "Opera de trei parale", Sanda Manu, în "Mincinosul", Valeriu Moisescu, în "Casa cea nouă", Tompa Gabor, în "Ivan Vasilievici". A mai jucat, pe scena teatrului bucureştean, şi în spectacolele: "Cabala bigoţilor", "Infidelitate conjugală" etc. Din 1991, după ce a ieşit la pensie, nu a mai jucat în teatru, dar a continuat să interpreteze roluri în film, să colaboreze la radio şi la televiziune.
Activitatea în lumea teatrului şi a filmului a fost completată de sute de roluri în piese radiofonice, dintre care: "Venea o moară pe Siret", "Vama doctorului", "Tinereţea lui Moromete", "Suflete moarte", "O lecţie de bun simţ", "Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea", "Maitreyi", "Maşina Infernală", "În vreme de război", "Ion", "Intrusul", "Ion Roată şi Unirea", "Geniu Pustiu", "Douăsprezece scaune".
În ultimii ani ai vieţii a prezentat la postul public de televiziune TVR 2 emisiunea "Ferma", dedicată agriculturii.
”Încerc să-l văd copil pe străzile satului!”
Colonel (r) Mihai Mereuţă oferea, în urmă cu câțiva ani, mărturii emoționante despre familia actorului.
”Bunicul meu, Ion Mereuţă, a fost frate cu tatăl actorului, moşul Toader Mereuţă. În familie pe lângă cei doi fraţi, au mai fost încă doi, moșul Ilie şi moșul Grigore Mereuţă, oameni harnici şi gospodari, care au locuit tot în Santa Mare, şi trei surori. Părinţii celor şapte fraţi au fost Petrache şi Catinca Mereuţă, aceştia stingându-se din viaţă undeva între anii 1935-1945.
Toți au fost oameni cumpătaţi și cuminți, având acea înţelepciune şi înţelegere a vieţii şi evenimentelor, specifică ţăranilor urgisiţi de vicisitudinile timpului şi îndoliaţi de cele două războaie mondiale. Moşul Toader era considerat un înţelept al satului. Era mai şcolit, fusese furier sau ordonanţă în armată şi mulţi oameni din sat care nu ştiau carte, veneau acasă la dânsul să le facă cereri către autorități şi să le scrie feciorilor şi fiicelor care au plecat în lume să-şi facă un rost, iar când primeau scrisori, veneau şi-l rugau să le citească. Probabil că moşul Toader a intuit şi a înţeles că în acele vremuri grele, singura şansă de a-şi realiza copiii era să le insufle dragostea de carte, să facă sacrificii şi să-i trimită la şcoală. Mi-l amintesc când venea la bunicul meu, Ion, căruia îi spuneam bătânelu, purta cârjă, fusese rănit pe front, dar mergea cu o demnitate care impunea respect şi avea o privire plină de bunătate sufletească. Vocea sa avea un timbru metalic și după ce dădea binețe, urma o întrebare respectuoasă şi invariabilă: ”ce faci Ioane”?, iar răspunsul la fel: ”da ce să fac măi Toadere, iaca şi eu...” urmat de o scurtă explicaţie despre ce muncea în acel timp. Amândoi erau oameni de caracter, hâtri şi cum se spune la ţară, dintr-o bucată”, spune Colonelul Mereuță.
”Încerc să-l văd copil pe străzile satului pe actorul Mihai Mereuţă, desculţ şi cu un ”cămeşoi” lung de cânepă, cu picioarele zgâriate și ”tăbăcite” de spini şi pietre, bucurându-se de viaţă împreună cu alţi copii ai satului și grăbindu-se spre viaţa închinată pe altarul Thaliei - unica sa dragoste care nu i-a înşelat niciodată idealurile - alergând spre viață pe uliţele prăfuite, la şcoală şi acasă, la munca câmpului şi la joacă. Îmbrăcat iarna cu haine de suman, cu o căciulă miţoasă din blană de miel şi opinci în picioare şi, ajutat de talentul său nativ şi de destinul inexorabil, ajungând la Teatrul Lucia Sturza Bulandra şi în ultimii ani ai vieții - ca o recunoaștere a talentului și a valorii sale - pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti”, mai scrie colonel (r) Mihai Mereuţă.
Doi botoșăneni în cea mai frumoasă scenă a cinematografiei!
O scenă antologică s-a petrecut în timpul filmărilor pentru "Când primăvara e fierbinte", Eugenia Bosînceanu (actrița legendară născută în Rădăuți-Prut, județul Botoșani) juca rolul Anei. Alături de ea în distribuţie botoşăneanul din Santa Mare, cu doar câteva luni mai mare decât Eugenia: Mihai Mereuţă.
"Mă măritase tatăl meu din film cu el, era chiaburul satului. Mereuţă mi-a ascuns scrisorile, a făcut cruce şi monument celui pe care eu îl iubeam în film ca să poată să mă ia de nevastă. Şi mi-a dat indicaţii regizorul. Veneam cu lemnele, îmbătrânită, amărâtă, tristă, nenorocită. "Veniţi cu lemnele, când aţi ajuns la poartă, vă întoarceţi şi-l vedeţi pe iubitul dumneavoastră care trăieşte şi se întoarce din război. Aparatul merge cu dvs. De unde sunteţi bătrână, la poartă să ajungeţi tânără, de 20". Am tăcut, am făcut asta. Am mers, am deschis poarta şi am devenit altă persoană. Doamna Buzescu m-a văzut şi a spus "Jeniţo, pentru scena de la poartă aş mai vedea filmul o dată". Dacă doamna Buzescu mi-a spus asta mai aveam nevoie de cronicari?".
Indicaţiile regizorale erau clare: "Mereuţă a cumpărat un şal alb ca să mă îmbuneze. Filma cu macaraua, îmi punea şalul, cu ochii în lacrimi atât îi spuneam: "Ştiai că trăieşte!". Mereuţă trebuia să-mi tragă o palmă când spuneam asta". Scena care a urmat nu a fost filmată, dar probabil că poate face, singură, subiectul unui spectacol. Ce trebuie să se fi întâmplat acolo, între cei doi mari actori plecaţi din casele lor ţărăneşti din Botoşanii de sus? Mihai Mereuţă trebuia să o pălmuiască pe Eugenia Bosînceanu. Şi nu a făcut-o!
Povesteşte actriţa: "S-a dat motor, linişte, eram pregătită. Mi-au curs lacrimi din ochi şi nu a putut să mă atingă. "Tovarăşul Mereuţă, îmi strici pelicula, filmul. Nu se poate!", striga disperat regizorul. I-am spus unde să mă lovească. Dar nu a putut. Mă gândisem la tot ce am trăit, de aceea plângeam. Până la urmă m-a luat de bluză şi asta a fost…".
Mihai Mereuță a murit la 1 aprilie 2003, la Bucureşti.
