„Toamna în culori”, expoziție virtuală organizată la Biblioteca Judeţeană Botoșani

În perioada 23-27 noiembrie 2020, Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani va găzdui expoziția de desene „Toamna în culori”.

Evenimentul  reunește lucrările plastice realizate de preșcolari și elevi, sub îndrumarea profesorilor coordonatori Nela Miron (Grădiniței „Licuricii” Botoșani) și Ioan Miron (Școala Profesională Specială „Sfântul Stelian” Botoșani).

În acest an, din cauza pandemiei de coronavirus, lucrările pot fi vizionate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” Botoșani.

„Toamna, acest anotimp deosebit, al contrastelor, este și în acest an temă de pictură pentru cei mai mici dintre școlarii botoșăneni.

Frumusețea și culorile anotimpului în care ne aflăm sunt surprinse în lucrările plastice realizate de preșcolari și elevi sub îndrumarea cadrelor didactice – prof. Nela Miron (Grădinița ”Licuricii” Botoșani),  prof. Ioan Miron (Șc. Profesională Specială ”Sfântul Stelian” Botoșani), grupate în expoziția ”Toamna în culori”. 

Iar dacă în anii precedenți desenele micuților de la aceleași instituții de învățământ  au putut fi admirate în incinta Secției de împrumut carte pentru copii a Bibliotecii Județene, în acest an lucrările pot fi vizionate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene ”Mihai Eminescu” Botoșani”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta