Valeriu Iftime a participat la Forumul de Afaceri Trilateral Republica Moldova-România-Ucraina, de la Chișinău - FOTO

Preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Botoşani(CCIA), Valeriu Iftime, a participat la a treia ediţie a Forumului de Afaceri Trilateral Republica Moldova-România-Ucraina, desfăşurat în data de 30 mai 2019 la Chişinău. 

Evenimentul a reunit reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ şi Industrie Botoşani, Vaslui, Suceava, Maramureş, Kiev, Cernăuţi, Poltava şi Republica Moldova. Discuţiile s-au purtat în faţa unor invitaţi de onoare, Excelenţa Sa, Domnul Daniel Ioniţă, Ambasadorul României în Republica Moldova şi Domnul Volodymyr Boiechko, Atașat Comercial al Ambasadei Ucrainei în Republica Moldova. 

Din partea gazdelor evenimentului au fost prezenţi Domnul Pavel Filip, Primul Ministru al Republicii Moldova şi Domnul Ruslan Codreanu, Primarul General al Municipiului Chişinău. 

Obiectivul principal al Forumului de Afaceri Trilateral Republica Moldova-România-Ucraina a fost dezvoltarea unor relaţii economice şi comerciale stabile şi de lungă durată între cele trei state. 

Preşedintele CCIA Botoşani, Valeriu Iftime, a subliniat importanţa creării unei infrastructuri pentru a uşura comunicarea şi tranzitul între cele trei ţări fapt ce va duce la dezvoltarea parteneriatelor de afaceri. 

„Sunt chiar impresionat de ideea unui asemenea forum. Dacă vrem să se întâmple ceva în zona transfrontalieră, mai întâi trebuie să avem o infrastructură bună, o comunicare mult mai uşoară. Dacă vrem să venim de la Botoşani facem patru ore, pe când cu un drum bun şi o vamă bine organizată şi permisivă ar trebui să facem două ore. Sunt lucruri esenţiale care trebuie să fie luate în considerare”, a afirmat preşedintele CCIA Botoşani. 


 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...