Botoșani: Contribuabilii persoane juridice, invitaţi la sediul ANAF pentru a fi informaţi despre schemele de ajutor de stat!

Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – la sediul A.J.F.P. Botoşani, va fi punct de informare locală permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.

În acord cu politicile Ministerului Finanţelor Publice de flexibilizare a procesului de implementare a schemelor de ajutor de stat, a fost adoptată H.G. nr. 880/2018 de modificare şi completare a H.G. nr. 807/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 954/12.11.2018, Partea I.

Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare.

Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate  din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi – la sediul A.J.F.P. Botoşani, va fi punct de informare locală permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze această schemă de ajutor de stat.

Promovarea prezentei scheme de ajutor de stat se va face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii interesaţi, respectiv cei care pot realiza o investiţie de o valoare totală, fără TVA, de minimum 1 milion euro.

Graficul intălnirilor din luna decembrie 2018 în judeţul Botoşani este următorul:

– 12.12.2018 ora 11, etaj III, sala nr. 313, la sediul A.J.F.P. Botoşani, Piaţa Revoluţiei nr. 5, municipiul Botoşani,
– 19.12.2018 ora 12, etaj II, sala şedinte, la sediul S.F.M. Dorohoi, str. Grigore Ghica nr. 28, municipiul Dorohoi.
 
 
 

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Comunitatea academică este în doliu: S-a stins Profesorul medicilor veterinari!

astăzi, 15:00

Comunitatea academică este în doliu după moartea profesorului universitar doctor Corneliu Cotea, cadru didactic emblematic, omul care și-a dedicat întreaga carieră învățăm&aci...

LA MULȚI ANI! Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împlinește astăzi 67 de ani!

astăzi, 14:47

Născut departe de Moldova, în Argeș, IPS Teofan a bătut ani la rând drumurile Botoșanilor, împreună cu vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, și a prins drag de pământ...

Ministrul Educației cere Parlamentului protecție penală specială pentru profesori!

astăzi, 14:08

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, cere Parlamentului să modifice legislația privind siguranța în școli, după ce o profesoară și un elev au fost răniți într-un atac ...