Joseph Seroussi era acționar majoritar al fabricii Serconf din Botoşani, cu care a generat a generat în 2015 o cifră de afaceri netă de 6 mil. euro şi un profit de 0,72 mil. euro. Timp de cinci decenii, Joseph Seroussi a fost un promotor al industriei uşoare româneşti şi membru fondator al Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importantorilor din România (ANEIR) şi al Asociaţiei Investitorilor Străini din România.
Prin afacerile sale a creat peste 8.000 de locuri de muncă în fabricile din Odorheiul Secuiesc, Botoşani, Călăraşi şi Tulcea, contribuind cu peste două miliarde de euro la balanţa comercială a României, conform ANEIR. Deşi este născut în Sudan şi avea o reşedintă în Israel, Joseph Seroussi petrecea cam nouă luni pe an în România, ţara pe care a descoperit-o încă din perioada comunistă şi în jurul căreia au gravitat mai tot timpul afacerile sale, în care a investit peste 110 mil. euro, arata Capital. Seroussi a venit pentru prima dată în România la mijlocul anilor `60, într-o vizită de cercetare a pieţei: se ocupa pe atunci cu comerţul cu textile şi confecţii, activitate din care acumulase capitaluri importante. În 1974 îşi deschidea la Bucureşti un birou de reprezentare a firmelor sale din Canada; printre principalii săi furnizori regăsindu-se întreprinderile socialiste româneşti.
A murit Joseph Seroussi, regele confecțiilor pentru bărbați din România, patron al unei cunoscute fabrici din Botoșani
Stiri Botosani Thursday, 28 June 2018 Business BotosaniJoseph Seroussi, omul de afaceri sudanez care a construit în România cel mai mare producător-exportator de confecţii pentru bărbaţi, s-a stins din viață la vârsta la 85 de ani. Acesta avea o avere evaluată la peste 36 milioane euro, care va fi moștenită de Nora Seroussi, fiica bărbatului.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Acuzații în direct: ”Va fi un blat la baraj între FCSB și Botoșani!”
O nouă ediție a SuperLigii este aproape de final, iar sfârșitul de sezon este unul încins, atât în play-off, cât și în play-out. În fruntea clasamentului,...
VIDEO - Acțiune a polițiștilor de frontieră împotriva braconajului pe râul Prut!
În data de 11 mai 2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, aflați în exercitarea unei misiuni de supraveghere cu ambarcațiunea din dot...
Botoșani: Nereguli depistate în patru centre rezidențiale de îngrijire și asistență pentru persoanele cu dizabilități!
În luna aprilie 2026, inspectorii sociali ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani au desfășurat șase de misiuni de inspecție socială. Acțiunile d...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde