Românii din Austria au trimis peste 90 de ghiozdane copiilor din Botoșani! - FOTO

Proiectul „Ghiozdanul Bucuriei” a fost realizat cu sprijinul credincioșilor din comunitatea românească.

Peste 90 de copii din județul Botoșani au primit ghiozdănele cu rechizite, dulciuri și jucării, în cadrul unei acțiuni organizate de Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sf. Iustin Martirul și Filosoful” din Wels–Marchtrenk din Austria.

Credincioșii parohiei românești din Austria de Sus au pregătit peste 90 de ghiozdane pentru copii din Parohia „Sfântul Gheorghe” din satul Bădărăi, comuna Santa Mare, județul Botoșani.

 

Acțiunea, intitulată „Ghiozdanul Bucuriei”, a fost organizată înaintea începerii noului an școlar și a urmărit să ofere sprijin unor copii din comunitatea botoșăneană.



Fiecare ghiozdan a fost pregătit de credincioșii din Austria și a conținut rechizite școlare, precum și dulciuri, jucării și alte mici daruri.

Darurile au fost transportate în România și distribuite copiilor din Parohia „Sfântul Gheorghe” din Bădărăi. După primirea acestora, reprezentanții comunității din Austria au primit imagini de la momentul în care cei mici și-au deschis ghiozdănelele.

Potrivit părintelui paroh Vasile Melinte, reacțiile copiilor au fost una dintre cele mai importante confirmări ale impactului acțiunii: „Pentru un copil, un caiet, un creion, o ciocolată sau o jucărie pot însemna mult mai mult: pot însemna bucuria de a primi și sentimentul că nu este uitat”, a transmis Sfinția sa. Acesta a mulțumit credincioșilor care au contribuit la proiect, indiferent dacă au donat un ghiozdănel, rechizite, dulciuri sau jucării.

Un mesaj de recunoștință a fost adresat și părintelui Corneliu Robert Sârghea, din parohia botoșăneană, pentru implicarea în organizarea și distribuirea darurilor către copii, transmit credincioșii comunității românești din Parohia Wels-Marchtrenk, din Austria.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendar Ortodox, 7 octombrie 2026: Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah; Sfinţii Mucenici Iulian preotul, Chesarie diaconul şi Polihronie

astăzi, 07:00

Sfinţii Mari Mucenici Serghie şi Vah au trăit pe vremea împăratului Maximian (286-305), erau romani de neam şi dregători de frunte în armata împărăţiei. Ei se bucurau de mar...

147 de aspiranți la funcția de director pentru școlile din Botoșani, 16 locuri sunt fără candidați!

Tuesday, 6 October 2026

La nivelul județului Botoșani, au fost scoase la concurs 148 de funcții de director și director adjunct din 110 unități de învățământ de stat. 109 funcții sunt de director, iar 3...

Două directoare din Botoșani în finala Galei Premiilor pentru Directorii Anului!

Tuesday, 6 October 2026

𝐑𝐞𝐠𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐬𝐭 are propriii finaliști pentru etapa națională a Galei Premiilor pentru Directorii Anului 2026: Petronela Petrea, Monica Cîmpanu și Loredana-Elen...