O femeie cu cinci copii din Botoșani își duc traiul într-un grajd, pentru că tatăl le-a incendiat locuința

Oana Roxana Râmbu este o tânără mamă din satul Cotârgaci, comuna Roma, județul Botoșani, care își crește cei cinci copilași în condiții greu de imaginat, fără posibilitatea de a le oferi măcar strictul necesar de care au nevoie. Viața sa nu a fost tocmai ușoară pentru tânăra mamă iar zilele i-au fost uneori numărate din cauza primului soț.

Acesta a căzut în patima alcoolului iar viața femeii și a celor patru prunci s-a transformat într-un coșmar. Bătăile zilnice, până la leșin, a determinat femeia să lase trecutul în urmă și să se mute la mama sa. Însă aici condițiile de trai erai mai dure, însă a avut liniște măcar pentru o perioadă. După ceva timp, fostul soț i-a căutat și aici iar șirul bătăilor a continuat fără, mama fiind nevoită să-și ia copiii și să se adăpostească în casa fratelui ei.

 

De parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, bărbatul a incendiat intenționat casa femeii, locul unde tânăra mamă încerca din răsputeri să-și crească copilașii. Timpul a trecut dar rănile au rămas iar mamă s-a decis să-și refacă viața alături de Cozmin, un tânăr ce i-a fost scos în cale de Dumnezeu.

Așa a venit pe lume cel de-al cincilea copil dar condițiile în care trăiesc nu s-au schimbat deși părinții fac tot ce le stă în putință pentru a le oferi copiilor un trai decent. Familia se adăpostește într-o cameră în fostul grajd, construită din mila localnicilor. Cele șapte suflete au nevoie de ajutorul semenilor, iar cei care pot dona alimente, articole de îmbrăcăminte sau scutece pentru copii, o pot face prin contactarea lui daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației „Grup Civic” din Botoșani.

Iată și povestea de viață a tinerei mame prezentată de Daniel Câșlariu:

„Astăzi am ajuns in comuna Roma satul Cotârgaci la o tânără care are o poveste de viață parca desprinsă din filmele de groaza. Râmbu Oana Roxana a fost măritată 14 ani si are 4 copii. Problemele au început când a născut cel de-al patrulea copil și tatăl a început sa ia calea alcoolului și de acolo certuri și bătăi primite de mamă. După un timp, mama a îndrăznit și a fugit împreună cu copiii la casa bătrânească a părinților săi dar, din păcate, și aceasta stătea să se dărâme.

Cu mai multe eforturi, mama Oana a reușit să reconstruiască căsuța bătrânească unde spera că va avea liniște cu copiii, dar acest lucru nu a fost posibil. Soțul ei venea deseori în stare de ebrietate și o bătea până o lasă leșinată în fața copiilor. Ultima data când mama a fost bătută și lăsată într-o baltă de sânge, a sunat la politie reclamându-l, dar după doar câteva ore a fost lăsat să plece. Speriata, mama Oana a luat copiii și a plecat la fratele său deoarece se temea că fostul soț va veni peste ea și o va agresa din nou.

Cum un necaz nu vine niciodată singur, mama Oana a primit un telefon și i s-a spus ca fostul soț i-a dat foc la casă. Așa că, în plina iarna,  s-a trezit pe drumuri împreună cu copiii. Spre norocul ei, unor oameni din sat li s-a făcut mila si i-au făcut o cameră în fostul grajd ca să poată sta cu copiii. După trei ani de zile și încă o căsătorie eșuată, în viața ei a apărut Cozmin, un tânăr care în ciuda faptului ca Oana avea patru copii, a acceptat-o.

În noua familie a venit pe lume al cincilea copilaş. Cozmin muncește de dimineața pana seara pentru a le oferi cele necesare copiilor, in ciuda faptului ca nu sunt ai lui. Din păcate, cei doi tineri și cei cinci copii stau într-o singura camera din acel grajd. Locuința lor nu este racordată la rețeaua electrică. Rugămintea mea este ca dumneavoastră să distribuiți în speranța că va dori cineva să le dea o mână de ajutor cu ceva alimente, hăinuțe, pampers mărimea 3 si 5”, a transmis Daniel Câșlariu, coordonatorul Asociației „Grup Civic” din Botoșani.

Cum puteți ajuta:

Baiat 7 ani (32 nr papuci)

Fata 4 ani (23 nr papuci)

Fata 2 ani si jumătate (23 nr papuci)

Băiat 1 an și trei luni (21 nr papuci)

Fetita Ariana de doar o luna și jumătate.

IBAN-ul contului curent in LEI deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO03BTRLRONCRT0530156401.

IBAN-ul contului curent in EUR deschis pentru ASOCIATIA GRUP CIVIC BOTOSANI este RO50BTRLEURCRT0530156401.

Codul Swift BTRLRO22.

Cu specificația Oana.

https://www.paypal.com/paypalme/AsociatiagrupcivicBotoșani.

(Anca Savel)

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Planul de Acţiune propus de România pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine, aprobat de Comisia Europeană!

Friday, 18 September 2026

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) anunţă că Comisia Europeană a aprobat Planul de Acţiune pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprin...

Este de negăsit! O botoșăneancă a fost văzută ultima dată în Dorohoi!

Friday, 18 September 2026

Polițiștii din Botoșani efectuează verificări pentru localizarea unei femei, ILIE LIOCADIA, de 58 de ani, din comuna Brăești, care a părăsit domiciliul, astăzi, în jurul orei 12:00, c...

Botoșaniul își pune din nou inima la treabă. „Promenada Inimilor” devine o vânătoare de comori prin oraș!

Friday, 18 September 2026

Rotary Club Botoșani îi invită pe botoșăneni, duminică, 27 septembrie, la o nouă ediție a „Promenadei Inimilor”. Evenimentul vine anul acesta cu o formulă diferită: tradiți...