Donații de peste 11,4 milioane de lei colectate de Asociația „Salvează o inimă”

Asociația „Salvează o inimă” a ajutat, în cadrul campaniilor derulate în acest an, aproape 60 de copii și adulți aflați în situație de risc, pentru care s-au colectat sume cuprinse între 2.500 și 70.000 de euro, anunță președintele organizației, Vlad Plăcintă. El a precizat că totalul donațiilor colectate depășesc 11,4 milioane de lei.

„Și anul acesta am reușit să facem mult peste ce ne-am propus, iar pentru asta le mulțumim tuturor celor ca tine, care ne-au ajutat să ajungem la cei aflați în nevoie disperată de ajutor. 58 de copii și adulți, cu boli grave sau aflați în situații mult prea dificile pentru a se putea ajuta singuri, au primit o nouă șansă la viață, grație tuturor donatorilor și firmelor care au sponsorizat cazurile umanitare pentru care Asociația „Salvează o inimă” a demarat campanii. Pentru fiecare om am strâns sume cuprinse între 2.545€ și 70.925€ (operații, tratamente și proceduri medicale). Într-o singură zi, prietenii asociației au donat 40.483 de euro, uimindu-ne cu solidaritatea și altruismul ce nu pot fi descrise în cuvinte. Zilnic primim lecții de viață despre bunătatea umană și speranța care rămâne vie în ciuda tuturor diagnosticelor necruțătoare!”, a transmis Vlad Plăcintă.

Printre cele mai recente reușite ale asociației se numără contribuția la ridicarea Așezământului „Sfântul Efrem cel Nou”, destinat copiilor orfani, părăsiți de părinți sau salvați de la avort, și a Casei „Nicolae”, adăpost pentru bătrâni, persoane invalide, oamenii rămași singuri pe lume și care trăiesc pe stradă.

„Din sponsorizările companiilor, dar și din redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit am ajutat alți 71 de copii și adulți, pentru care nu am mai deschis campanii. În total, până la 1 decembrie 2021, am strâns 11.412.486 de lei, pe care i-am investit în oameni, în vindecarea, recuperarea și readucerea lor pe făgașul unei vieți normale”, spune președintele Asociației „Salvează o inimă”.

Potrivit acestuia, pentru anul 2022, organizația își propune să sprijine financiar 100 de copii cu probleme grave de sănătate și să finalizeze lucrările celor două imobile destinate serviciilor de asistență socială, unde să poată fi primiți 50 de bătrâni fără adăpost.

„Numeroasele vieți salvate, minunile petrecute cu copiii și adulții aflați în pericol de moarte, dar și tot ce am construit și am îmbunătățit în ultimul an sunt datorate unor oameni care tine, fără ajutorul cărora nu am fi făcut mare lucru. Dacă dorești să fii alături de noi și în continuare, să mergem înainte pe calea binelui comun, redirecționează 20% din impozitul pe venit/profit pentru Asociația „Salvează o inimă” până la 31 decembrie 2021. De asemenea, găsești un contract de sponsorizare pe platforma salveazaoinima.ro prin care poți vira orice sumă până la finalul lunii”, adaugă Plăcintă.

El a transmis mulțumiri donatorilor de până acum pentru contribuția la salvarea de vieți.

 

Spune-ne opinia ta