Concert caritabil organizat de elevii și profesorii Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani (fotogalerie)

Cu ocazia Sfântului Nicolae, elevii și profesorii de la Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani au organizat o serie de spectacole cu scop caritabil. Acest eveniment caritabil este o tradiție începută în anul 2004.

Concertul caritabil a avut loc la Cinematograful „Unirea”, de la ora 15:00, și au avut loc tot felul de momente artistice realizate de peste 600 de elevi ai unității de învățământ, dar pe scenă au urcat și grupul vocal al Comunității Rușilor Lipoveni, care învață limba rusă în cadrul școlii.

 

Evenimentul a avut drept scop strângerea unor fonduri necesare pregătirii cadourilor ce vor fi dăruite copiilor orfani, bolnavi sau aflați în grija statului din Centrul Maternal „Micul Prinț”, Centrul de Zi „Șansa mea”, Complexul de case de tip familial „Sfântul Mina” și Casa „Ruxandra” din Botoșani.

La eveniment a participat și inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) din Botoșani, Bogdan Suruciuc. 











 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

astăzi, 10:36

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...