PNL Botoșani, Valeriu Iftime de Ziua Internațională a Dorului: „Împreună, aducem botoșănenii acasă” (video)

De Ziua Internațională a Dorului, Valeriu Iftime, președintele Partidului Național Liberal (PNL) – Filiala Botoșani și candidatul formațiunii politice pentru președinția Consiliului Județean (CJ) din Botoșani a transmis un comunicat de presă.

Redăm mai jos comunicatul PNL Botoșani:

Acum aproximativ 3 săptămâni plecam la Londra, ca să îi întâlnesc pe câțiva dintre botoșănenii noștri care au ales să se stabilească acolo. Cum altfel să încerc să îi ajut dacă nu îi ascult mai întâi, dacă nu aflu de la ei ce i-a împins să își ia rămas bun de la familii?

 

Nimic nu avea să mă pregătească, însă, pentru marea de dor pe care aveam să le-o citesc în privire și zecile de motive pentru care viitorul, pentru ei, nu mai era în Botoșani. Când am auzit că județul, acasă, nu mai e o opțiune, că traiul a devenit insuportabil din cauza lipsei locurilor de muncă, a salariilor prea mici, care generau griji lună de lună, m-am întristat enorm. Dar m-a și motivat în același timp.

Ziua Internațională a Dorului are o însemnătate și mai puternică pentru mine după această vizită. Botoșaniul însuși, și nu o zic cu inimă ușoară, este un județ al dorului. Dorul față de copiii lăsați în grija bunicilor, de locurile lăsate în urmă, care poartă atâtea amintiri, al căror specific nu poate fi înlocuit.

Mi-am făcut o promisiune când am ajuns înapoi în țară: să fac tot ce îmi stă în putere să îi aduc pe botoșăneni acasă, la familiile lor, să îi conving pe cei rămași că Botoșaniul înseamnă nu doar trecutul și prezentul, ci și viitorul lor. Să mă asigur că nu vom abandona niciodată lupta pentru condiții mai bune, pentru un trai așa cum și-l doresc.

Botoșănenii de peste granițe știu că lupta cu dorul de familie este cea mai grea luptă. Noi, cei de acasă, avem datoria de a lupta pentru ei, să creăm motive reale pentru care merită să se întoarcă acasă.

Va fi o provocare, e adevărat. Nu se va întâmpla nimic peste noapte, nici nu promit așa ceva. Este esențial ca factorii de decizie de la nivel județean să se implice activ și să conștientizeze că progresul unui județ nu constă doar în ceremonii și amenajare peisagistică. Principalul obiectiv este atragerea investițiilor și stimularea dezvoltării locale. Ca să îl putem atinge, avem nevoie de o înțelegere profundă a exodului cu care ne confruntăm și o viziune clară asupra soluțiilor.”

(Comunicat PNL Botoșani - C.M.F. 21240015)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Calendarul școlar 2026-2027, aprobat de Ministerul Educației. Ce se schimbă pentru elevi

astăzi, 20:30

Ministerul Educației și Cercetării a publicat în Monitorul Oficial structura anului școlar 2026-2027, iar părinții și elevii pot deja să-și planifice vacanțele. Cursurile vor înc...

Trafic restricționat în centrul Botoșaniului, pista de biciclete se închide temporar!

astăzi, 19:40

Primăria Municipiului Botoșani informează cetățenii că, în contextul desfășurării Street FOOD Festival Botoșani 2026, vor fi instituite restricții de circulație pe Bulevardul Mihai E...

Se deschid listele de înscriere pentru repartizarea noilor locuințe construite pe strada Pod de Piatră, în zona fostului Obor!

astăzi, 18:33

Scopul demersului este constituirea unei liste de solicitări care să evidențieze și să fundamenteze nevoia reală de locuire la nivelul municipiului Botoșani. Persoanele interesate vor depune...