Mandatele aleșilor locali au fost prelungite până la finalul anului

Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru prelungirea mandatelor aleşilor locali (primari, consilieri locali, consilieri județeni inclusiv președinți și vicepreședinți de CJ), până cel târziu la 31 decembrie 2020, alegerile locale urmând să fie, mai mult ca sigur, amânate. De asemenea, se simplifică procedura depunerii candidaturilor, fiind redus numărul de semnături necesare.

„Este evident că, în această situaţie de criză, nu se pot desfăşura activităţi specifice campanii electorale şi că alegerile trebuie organizate într-un context sigur din punct de vedere epidemiologic. Aşadar, trei instituţii, Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Ministerul de Interne şi Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei au iniţiat un proiect de ordonanţă de urgenţă de prelungire a mandatelor aleşilor locali până nu mai târziu de data de 31 decembrie 2020”, a spus vicepremierul Raluca Turcan.

Se simplifică procedura depunerii candidaturilor, fiind redus numărul de semnături necesare, cu posibilitatea ca în locul listelor de susţinători să fie făcută dovada depunerii în contul bancar a unei contribuţii electorale în valoare de cel puţin 3% din valoarea maximă admisă pentru funcţia pentru care candidează un competitor independent sau de 50 de salarii de bază minime pe ţară pentru campania electorală la nivelul judeţului. 

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

În această seară: Cum arată primul 11 al României în meciul cu Polonia lui Lewandowski!

astăzi, 17:35

Naționala României înfruntă în această seară, pe Arena Națională, de la ora 21:45, reprezentativa Poloniei lui Robert Lewandowski, în etapa a cincea a grupei B4 a Ligii N...

Sfintele Moaște ale Sfintei Mărturisitoare Blandina de la Iași ajung în Protopopiatul Dorohoi! - PROGRAMUL procesiunii

astăzi, 15:55

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Protopopiatul Dorohoi organizează, în perioada 15-20 noiembrie 2026, cea de-a treia edi...

O învățătoare a urcat la Cer, dar va trăi mereu în sufletele generațiilor pe care le-a format!

astăzi, 15:11

Mihaela Barabaș a fost învățătoare pentru generații de copii din Săveni. Va rămâne în amintirea celor care au cunoscut-o drept omul bun, cu un suflet blând și cald, car...