Ionuț-Bogdan Cărăușu: „Asfaltări electorale la Botoșani! Asfalt turnat direct pe pământ, peste cămine!” (video)

Din păcate, ne-am obișnuit și am tolerat ca politicienii noștri să cârpească lucrurile pe ici, pe colo, în părțile esențiale, o dată la patru ani. Iar spoiala asta să fie de ajuns pentru ca aceeași incompetenți care n-au mișcat un deget pentru cetățeni un mandat întreg să vină în fața alegătorilor, cu pretenția de fi votați din nou.

Dar sunt și situații când natura le joacă feste acestor circari ambulanți, lăsându-i în toată splendoarea goliciunii lor morale și profesionale.

 

O astfel de întâmplare a avut loc și în municipiul nostru, unde, sub presiunea campaniei, domnul Andrei a asfaltat pe repede înainte tot ce a prins. N-a mai contat – ca de obicei, de altfel – calitatea lucrării, ci doar „stasul” de poză pentru campanie.

Astfel, concitadinii noștri de pe strada Humulești s-au trezit inundați după o ploaie scurtă, pentru că asfaltarea s-a făcut prost, în grabă și fără cap.

Bineînțeles că „la periferie ca în centru” a fost doar un slogan de campanie, bun doar de păcălit botoșănenii.

Ca mai toate „realizările” din mandatul domnului Andrei și „asfaltarea” străzii Humulești intră tot la categoria de bătaie de joc la adresa plătitorilor de taxe și impozite din Botoșani.

Imaginile vorbesc de la sine…

(C.M.F. 24240093)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...

O botoșăneancă din Italia a scris o carte plecând de la propria experiență din copilărie! / Romanul a fost deja premiat

astăzi, 09:21

Scriitoarea româncă stabilită în Italia a vorbit despre anorexie și emigrare înaintea unei întâlniri cu cititorii. Potrivit ziarului La Stampa, Andreea Simionel a v...