Ce înseamnă programul „INVESTIȚII TERITORIALE INTEGRATE” inițiat de Lucian Trufin, candidat PSD pentru Consiliul Județean

Candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Lucian Trufin este inițiatorul și promotorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitare ITI „Țara de Sus”, înființată la nivelul a trei județe: Botoșani, Suceava și Iași, cu 125 de primării componente, municipii, orașe și comune.

Rolul asociației este de a sprijini primăriile și mediul privat să inițieze și să realizeze programe de investiții locale prin mecanismul de finanțare Investiții Teritoriale Integrate.

 

„Încă din primul mandat de senator am înființat Asociația de dezvoltare intercomunitară ITI-ȚARA DE SUS pentru ca județul nostru să recupereze decalajele din alte regiuni și să se aloce bani europeni pentru proiectele de investiții locale propuse în funcție de nevoile specifice ale fiecărei localități. În acest fel, primăriile și mediul privat vor putea depune mai multe proiecte și obține mai rapid fonduri nerambursabile pentru proiectele locale. Din funcția de președinte al Consiliului Județea voi implementa acest program și voi accelera dezvoltarea fiecărei comunități locale din Botoșani”, a declarat Lucian Trufin.

ITI „Țara de Sus” urmărește atragerea fondurilor europene cu predilecție pentru dezvoltarea sectorului IMM, inovarea tehnologică, îmbunătățirea sistemului de sănătate, crearea unei rețele de incubatoare de afaceri și parcuri științifice, modernizarea infrastructurii, investiții în agricultură și industrie alimentară și dezvoltarea parteneriatului dintre public și privat.

(Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Botoșani, Realizat de SC Direct Research SRL, Cod Unic de Identificare mandatar financiar coordonator 21240002)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Semnificațiile zilei de 14 noiembrie: „Lăsatul secului” pentru Postul Crăciunului

astăzi, 12:21

În fiecare an, pe 14 noiembrie, în Biserica Ortodoxă este cinstit Sfântul Apostol Filip. Tot în această zi, în calendar, este consemnat „lăsatul secului pentru p...

Sucevenii se amuză: Cum arată noul ”județ al geniilor” / Fost prefect: ”Vor să șteargă Botoșaniul de pe hartă!”

astăzi, 10:48

O pagină de socializare a lansat în spațiul public o imagine ”adaptată” noilor discuții cu privire la reforma administrativă a țării, un proiect anunțat în ultimele să...

O botoșăneancă din Italia a scris o carte plecând de la propria experiență din copilărie! / Romanul a fost deja premiat

astăzi, 09:21

Scriitoarea româncă stabilită în Italia a vorbit despre anorexie și emigrare înaintea unei întâlniri cu cititorii. Potrivit ziarului La Stampa, Andreea Simionel a v...