În cele 427 de secții de votare situate pe teritoriul județului Botoșani, din totalul de 367.608 cetățeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne, în cadrul turului al doilea de alegeri prezidențiale, 161.270 de cetățeni, adică o rată a prezeței de 43,87%, cu exact 6 procente sub media națională.
Județele cu cele mai mari rate ale prezenței la vot sunt Ilfov – 68,58%, Cluj – 62,06% sau Sibiu – 58,13%.
Prezențe mai scăzute decât în Botoșani au obținut patru județe: Bacău – 43,13%, Vaslui – 37,53%, Harghita – 22,86% și Covasna – 25,86%.
Iohannis a câștigat un procent de 50,21% în Botoșani, în vreme ce social-democrații au bifat 49,78%. Adică o diferență mai mică de jumătate de procent (0,43%). Mai exact, cea mai mică diferență de procent din întreaga țară.
Victoria la limită vine în contextul în care, după primul tur de scrutin, Viorica Dăncilă a fost candidata cea mai votată de către botoșăneni, cu peste 3000 de voturi în fața lui Iohannis. Prin urmare, sprijinul celorlalte partide atrase în campanie pare să fi răsturnat situația, dar la limită. Botoșani se numără printre cele cinci județe ale țării, unde Iohannis a pierdut în primul tur, dar a câștigat în al doilea.
În primul tur al alegerilor prezidenţiale, în județul Botoșani, 41,67% dintre cetățenii cu drept de vot s-au prezentat la urne, iar la nivel naţional, rata medie a fost de 47,66%. Botoșani ocupa tot locul V de la coadă, fiind urmat de județele: Covasna (35,37%), Vaslui (37,02%), Satu Mare (37,68%) şi Maramureş (40,68%).