Alegerile parlamentare în Botoșani, două dosare penale și o amendă!

Datele centralizate la nivelul Comandamentului Operațional al județului Botoșani, care monitorizează și coordonează misiunile desfășurate de structurile MAI în context electoral în județ, arată că până la acest moment nu s-au produs incidente care să afecteze procesul de vot.

De la începerea votării au fost primite 12 sesizări cu privire la săvârșirea unor contravenții sau infracțiuni în legătură cu alegerile parlamentare, dintre care 8 nu s-au confirmat,  două sunt în curs de verificare, în două cazuri au fost întocmite dosare penale, iar într-un caz a fost aplicată o sancțiune contravențională.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani a fost sesizat cu privire la faptul că la o secție de votare din municipiul Botoșani, o persoană ar fi fotografiat buletinul de vot; în zona de protecție a unei secții de votare din Gorbănești, o persoană sfătuiește alegătorii cu cine să voteze și alte persoane ar fi continuat propaganda electorală.

,,Precizăm faptul că ieri 30 noiembrie și astăzi, 1 decembrie,  Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor  a eliberat  278 de cărți de identitate și cărți de identitate provizorii.” au declarat reprezentanții IPJ Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...