Dezastru pentru democrație la alegerile parlamentare din acest an. Prezența la vot în județul Botoșani nu a ajuns până la această oră nici măcar până la un procent de 10 %, cifrele fiind practic cele mai mici din istoria alegerilor parlamentare.
Până la ora 12.00, din cei 368.240 votanți înscriși pe listele permanente de la Botoșani, la vot au fost 35.640 persoane, ceea ce înseamnă o prezență la urne de 9,67 %.
Pe listele permanente au fost 32.660 votanți iar pe listele suplimentare 2.729. De asemenea, un număr de 251 persoane au votat cu urnă mobilă.
La Botoșani au fost organizate 427 de secții de votare, iar cei mai mulți care au ajuns la vot până în prezent sunt din mediul rural, aproximativ 19.689 votanți, în timp ce în orașe, mediul urban, au ajuns la vot 15.951 persoane.
Prezența la vot va fi actualizată permanent pe site-ul Stiri.Botoșani.ro, unde publicăm toate datele despre procesul de votare din Botoșani.