Alegeri parlamentare 2020: Intrăm în istoria Uniunii Europene. Prezența la vot la ora 18.00 este la Botoșani mult sub 30%

Mai sunt doar trei ore până se închid cabinele de vot iar România va avea cea mai mică participare la vot din toate timpurile moderne și în urma unui scrutin care a avut loc vreodată în Uniunea Europeană.

În condițiile în care, conform unui barometrului de opinie IMAS, mai mult de 55% dintre români consideră că alegerile parlamentare trebuiau amânate, românii au refuzat prezența la vot, astăzi, 6 decembrie 20202, în plină pandemie de Covid-19.

Dacă la alegerile parlamentare din 2016 prezența la vot a fost de 39,49 %, cifrele de astăzi vor fi dezastruoase pentru democrație și anunță încă de pe acum câștigătorul alegerilor. De altfel, dacă prezența la vot nu va depăși 35%, putem spune clar că câștigătorul alegerilor va fi cunoscut cu mult înainte de finalizarea procesului de votare. Cel puțin la Botoșani.

Până la ora 17.00, din cei 368.240 votanți înscriși pe listele permanente de la Botoșani, au fost prezente la vot doar 96.400 persoane, ceea ce înseamnă o prezență la urne de 26,28 %.

Pe listele permanente au fost 89.165 votanți iar pe listele suplimentare 6.040. De asemenea, un număr de 1.195 persoane au votat cu urnă mobilă.

La Botoșani au fost organizate 427 de secții de votare, iar cei mai mulți care au ajuns la vot până în prezent sunt din mediul rural, aproximativ 53.032 votanți, în timp ce în orașe, mediul urban, au ajuns la vot 36.647 persoane.

De asemenea, în municipii și orașele din județ, prezența la vot încă nu a depășit 25- 30%.

Prezența la vot va fi actualizată permanent pe site-ul Stiri.Botoșani.ro, unde publicăm toate datele despre procesul de votare din Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta