Zeci de primari au participat la ședința cu secretarul de stat Bogdan Balanișcu pe tema campaniei naționale de împădurire (fotogalerie)

Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a organizat, astăzi, 17 martie 2023, o nouă o întâlnire de lucru cu primarii de la nivelul județului Botoșani, în care s-au prezentat aspecte legate de „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane” din cadrul Planului național de redresare și reziliență (PNRR).

La solicitarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă a organizat această întâlnire, la care au fost invitați să participe, președintele Consiliului Județean Botoșani, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Botoșani, directorul Direcției Silvice Botoșani, directorul executiv al Agenției Pentru Protecția Mediului Botoșani, comisarul șef al Comisariatului Județean Botoșani al Gărzii Naționale de Mediu, președintele filialei județene a Asociației Comunelor, toți primarii din județul Botoșani, precum și toți cei care s-au înscris până acum în program.

 

Având în vedere faptul că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor este coordonatorul programului „Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane”, la întâlnirea de lucru vor participa domnul Bogdan-Radu Balanișcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, domnul Mihai Găspărel, inspector șef, Garda Forestieră Suceava, precum şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere şi ai Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

În cadrul întâlnirii, secretarul de stat Bogdan-Radu Balanișcu, a susținut o prezentare publică destinată potențialilor beneficiari din județul Botoșani.
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a lansat, în această primăvară, o acțiune de promovare, la nivel național, a Campaniei Naționale de Împăduriri 2022-2026, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

„Campania națională de împădurire și reîmpădurire, inclusiv păduri urbane, componentă a Planului național de redresare și reziliență, are ca scop creșterea suprafeței împădurite din țara noastră și vine să completeze celelalte programe naționale și locale de împăduriri. Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă crearea de noi suprafețe împădurite, iar noi la Botoșani avem deja aplicanți. Veștile sunt bune, 65% din amplasamentele deja validate în acest program de către Garda Forestieră Suceava sunt din județul Botoșani. Acest lucru dovedește că la Botoșani se muncește eficient. De altfel, am organizat o primă întâlnire de lucru pe acest subiect încă din luna ianuarie. Data limită de depunere a proiectelor este 23 ianuarie 2026”, a declarat reprezentantul Guvernului în teritoriu, Sorin Cornilă.

Pentru implementarea cât mai facilă a schemei, a fost concepută aplicația informatică „Program de gestionare împăduriri PNRR (PGI)” care poate fi accesată la adresa de internet: https://impaduriripnrr.mmap.ro, unde poate fi vizualizat și Manualul de utilizare al aplicației.

(Comunicat de Instituția Prefectului)













 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Rezultate remarcabile pentru sportivii de la Kokoro Botoșani la Cupa Shinobi!

Saturday, 6 June 2026

Sportivii Clubului Sportiv Kokoro Botoșani au obținut rezultate deosebite la competiția de karate desfășurată la Voinești, județul Iași - Cupa Shinobi, editia a XI a - confirmând nivelu...

Un profesor din Botoșani a plecat la cele veșnice! ”A ales să-și continue cariera didactică într-o lume mai bună”

Saturday, 6 June 2026

Întregul colectiv al Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" este copleșit de durere la plecarea la cele veșnice a profesorului Ioan Știr. Pe 9 august, prof. Ioan Știr ar fi î...

Performanță de excepție a unei eleve din Văculești la Olimpiada Națională de Biologie!

Saturday, 6 June 2026

Performanță de excepție a elevei Prodan Maya-Maria, din clasa a VIII-a, de la Școala gimnazială nr. 1 Văculești, care a obținut Premiul Special la Olimpiada Națională de Biologie 2026, o dis...

-->