Zeci de mașini abandonate ridicate de pe domeniul public

Campania de ridicare a mijloacelor de transport abandonate cât și a celor parcate neregulamentar, se pare că a dat roade.

După cum a declarat directorul societății Eltrans, Victor Ivănescu, în ultima perioadă au fost ridicate de pe raza municipiului Botoșani peste 25 de mașini abandonate și în jur de 15 mijloace de transport parcate neregulamentar.

Suntem la dispoziția Poliției Locale, iar în momentul în care există dispoziție de ridicare, ne conformăm și ridicăm acele mijloace auto care sunt abandonate sau parcate neregulamentar în diferite zone ale orașului. Pe lângă autoturisme, am mai ridicat și o remorcă și o semiremorcă. Semiremorca cu număr de înmatriculare pe raza județului Iași, a fost revendicată și în câteva zile aceasta va fi preluată de către proprietar, bineînțeles după ce va plăti toate costurile, a declarat Victor Ivănescu.

Dacă la capitolul mașini parcate neregulamentar, proprietarii vin și își revendică bunul, nu același lucru se poate spune despre autovehiculele abandonate.

Au mai fost cetățeni care s-au interesat de mașinile care le aparțin și care au fost abandonate, dar când au auzit condițiile s-au lăsat păgubași. Noi le cerem certificat fiscal de la taxe și impozite, să nu aibă datorii la bugetul local, să fie pe zero. În plus, dacă doresc să-și ridice mașina, trebuie să suporte și costurile de transport plus “cazarea” din curtea unității noastre, care este de 40 de lei pe zi. La un calcul simplu, costurile de recuperare al unui autovehicul abandonat sunt mai mari decât un voucher pentru programul Rabla, a mai spus directorul Eltrans SA.

În privința mașinilor abandonate, dacă după o perioadă de timp nu sunt revendicate, municipalitatea le valorifică la unitățile de profil, de fier vechi.

 

Spune-ne opinia ta