Zeci de amenzi aplicate la Botoșani pentru nereguli în domeniul construcțiilor, probleme și la societățile care vând carburanți!

Municipalitatea a avut în vizor și neexecutarea la termen a lucrărilor de refacere a carosabilului sau trotuarelor, fiind aplicate sancțiuni în valoare de aproape 140.000 de lei.

Zeci de amenzi aplicate la Botoșani pentru nereguli în domeniul construcțiilor, probleme și la societățile care vând carburanți!

 Liviu Toma  

Ridicarea unor construcții fără autorizație este principala problemă depistată de către polițiștii locali din cadrul Biroului Disciplina în Construcții. În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, polițiștii locali responsabili cu disciplina în construcții au făcut 195 de controale, fiind instrumentate 344 de sesizări și reclamații primite de le cetățeni, reprezentanți ai unor societăți comerciale și de la Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul Județean în Construcții, Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

Verificările au evidențiat faptul că 88 de lucrări de construire erau executate fără autorizație. În această categorie intră locuințe, extinderi de locuințe, recompartimentări apartamente, anexe gospodărești, schimbarea destinației unor spații comerciale, amplasare de panouri publicitare. Polițiștii locali au mai stabilit că la patru lucrări de construire nu era respectată autorizația, în timp ce la alte șapte era respectată autorizația emisă de Direcția de Urbanism. La 36 de imobile erau în derulare lucrări care nu necesită autorizație de construire.

Pentru lucrările executate fără autorizație de construire sau care nu respectau autorizația au fost aplicate sancțiuni în cuantum de 40.000 de lei. Totodată, au fost întocmite 4 documentații în vederea sesizării organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute la art.24 din Legea 50 din 1991, republicată. Au mai fost întocmite și 3 documentații în vederea sesizării instanțelor de judecată pentru neducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.

“Este foarte important ca oricare investiție să fie demarată cu respectarea legii. Am mai declarat și cu alte ocazii – botoșănenii trebuie să știe că nerespectarea legii vine la pachet cu multe probleme și cu cheltuieli suplimentare”, a declarat viceprimarul Liviu Toma.

Probleme depistate și la societăți care vând carburanți

Polițiștii locali au făcut verificări anul trecut și la societățile care comercializează carburanți. Datele centralizate de șeful Biroului Disciplina în Construcții arată că au fost verificate 18 amplasamente, la 11 dintre acestea fiind identificate construcții executate fără autorizație de construire, respectiv anexe/magazii pentru depozitare produse nepetroliere și Skid-uri (module) GPL. Documentele de control întocmite au fost transmise Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Botoșani, în vederea luării deciziei menținerii sau desființării lucrărilor realizate ilegal.

Amenzi pentru gropile lăsate după rezolvarea unor avarii

Pe parcursul anului trecut, au fost verificate și 87 de zone unde s-a intervenit pentru remedierea unor avarii apărute la rețelele de utilități. Ca urmare a reclamațiilor înregistrate, pentru neexecutarea la termen a lucrărilor de refacere a carosabilului sau trotuarelor au fost aplicate 75 de sancțiuni în valoare totală de 139.700 de lei.

Potrivit Hotărârii Consiliului Local 255 din 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea condițiilor pentru eliberarea avizelor de intervenție și Acordurilor Administratorului Drumului, urmărirea și recepția lucrărilor de intervenție la rețelele de utilități publice pe raza municipiului Botoșani, în cazul intervențiilor în regim de urgență pentru remedierea unor avarii, deținătorii sau administratorii acestor rețele au obligația ca imediat după finalizarea intervenției să execute lucrări de refacere a suprafețelor afectate de săpături.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi plutonieri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, medaliați prin decret semnat de Președintele României! (foto)

astăzi, 19:30

Prin Decretul nr.1539 din 28.11.2023, semnat de Președintele României, domnul Klaus-Werner Johannis, cu prilejul Zilei Naționale a României, plutonierului adjutant șef Macovei Daniel-Co...

Lucrări ale elevilor Liceului de Artă „Ștefan Luchianˮ Botoșani, prezente în cadrul unei expoziții ajunsă la a XVIII-a ediție!

astăzi, 19:00

Expoziția Concursului Regional de Arte Plastice „Omagiu Ștefan Luchian”, eveniment organizat de Liceul de Artă în parteneriat cu Muzeul Județean Botoșani, a ajuns la cea de-a XV...

Aproape 4000 de persoane și-au găsit în 2024 un loc de muncă prin intermediul AJOFM Botoșani!

astăzi, 18:20

Din totalul persoanelor ocupate până la data de 31 decembrie 2024, 1.758 au peste 45 de ani, 512 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 163 au între 30 și 35 de ani, 362...