Vivat, Roma! Comuna din Botoșani care în 2026 își cinstește Centenarul!

Pe 1 ianuarie, Roma a pășit în Anul Centenarului, comuna din județul Botoșani celebrând 100 de ani de la înființare.

Decretul Regal nr. 2405 din 25 septembrie 1925, emis de regele Ferdinand I, a consfințit reorganizarea administrativă la nivel local, act prin care comuna Roma a fost recunoscută oficial ca unitate administrativ - teritorială distinctă.

Deși decretul a fost promulgat în toamna anului 1925, dispozițiile referitoare la circumscripțiile teritoriale și la gestiunile și bugetele comunale au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1926, moment ce marchează începutul funcționării efective a comunei Roma în cadrul administrației României Mari.

 

Astfel, anul 2026 consfințește un secol în care tradiția, cultura și modernitatea au fost într-un dialog constant, contribuind la formarea identității unei comunități distincte, demne și atașată de valorile sale.

”Este anul în care aducem un omagiu înaintașilor noștri – oameni simpli, harnici și înțelepți –, cei care au așezat temelia acestor așezări, la început mici cătune, devenite apoi sate, înălțate apoi cu credință, răbdare și spirit gospodăresc la nivelul unei comune. Este anul în care, totodată, privim cu încredere spre viitor, convinși că Roma își va continua drumul cu aceeași forță de a uni oameni și generații, tradiție și modernitate. Anul Centenarului, sosit în prag, ne invită să celebrăm memoria comunitară care ne definește, tradițiile care ne adună, proiectele noi care dau sens modernității și, mai presus de toate, comunitatea, locuitorii de toate vârstele”, a transmis Ciprian Lungu, președintele Asociației Culturale ”Vivat Roma”.

Pe parcursul anului 2026, comuna Roma va fi gazda unor expoziții, lansări de carte și albume, simpozioane, momente artistice și folclorice, evocări ale familiilor și personalităților locale, precum și întâlniri festive ale comunității.

Această inițiativă este realizabilă în colaborare cu instituțiile locale și cu sprijinul întregii comunități. Contribuțiile voluntare, mărturiile, fotografiile vechi și obiectele de patrimoniu familial sunt binevenite pentru îmbogățirea expozițiilor și a arhivei locale.

”Să întâmpinăm așadar 2026, acest an aniversar, cu bucurie, recunoștință și dorința de a păstra vie moștenirea locurilor în care vechiul și noul se împletesc în armonie: comuna Roma. La mulți ani, Roma! La mulți ani tuturor, în Anul Centenarului!”, a completat Ciprian Lungu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru a găsit vinovatul, după Dinamo - FC Botoșani 2-0! Reacția după ce a fost înjurat de fani

astăzi, 08:25

Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătălin Cîrjan (90+2, penalty) În urma acestui rezultat, Dinamo ocupă prima poziție a ierarhiei...

Calendar ortodox, 17 ocotmbrie 2026: Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul

astăzi, 08:00

Sfântul Proroc Oseea a trăit cu opt secole înainte de Mântuitorul Iisus Hristos, pe vremea când evreii din ţinutul Samariei au fost luaţi în robie de asirieni (721 &ic...

Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”

Friday, 16 October 2026

Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...