Viitoarea creșă din cartierul ANL Cișmea prinde contur

Lucrările de construire a structurii de rezistență a noii creșe de lângă grădinița din cartierul ANL Cișmea sunt finalizate. În prezent se intervine la partea de acoperiș, precizează reprezentanții Primăriei municipiului Botoșani.

Potrivit sursei citate, lucrările, executate de SC D&D SRL, au demarat la începutul acestui an, iar termenul de finalizare este 10 ianuarie 2023. Valoarea investiției este de 4,1 milioane lei, din fonduri europene.

„În momentul de față, în municipiu funcționează doar o singură creșă, cu o capacitate de aproximativ 100 de locuri. Cererea din partea părinților este una mare iar investițiile pe partea de construcție a noilor creșe sunt mai mult decât justificate”, a spus primarul Cosmin Andrei.

Primăria va mai construi două creșe, una în zona fostului Obor și o alta pe strada Pod de Piatră, care vor deservi în total 150 de copii.

Cele două proiecte pentru viitoarele creșe vor fi implementate cu sprijinul Companiei Naționale de Investiții.

 

Spune-ne opinia ta