Vești bune privind situația barajului de la Vârfu Câmpului. Valeriu Iftime: ,,Mi-a scris atât: Aprobat!”

Președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, a făcut public pe o rețea de socializare o declarație prin care mulțumește ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor privind aprobarea proiectului de o imensă importanță pentru județ și anume reluarea lucrărilor la barajul de la Vârfu Câmpului.

”Astăzi, Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, mi-a scris atât: “Aprobat”, știind foarte bine cât de mult așteptam această veste, a deblocării situației complicate de la barajul Vârfu Câmpului. Un proiect complex și vânat politic doar la nivel declarativ, fără continuitate, fără fapte. A fost un moment de maximă împlinire pentru mine, care m-a făcut să îmi reamintesc de ce am făcut pasul în administrație, respectiv în lumea politică. Când văd că eforturile mele nu sunt în zadar și începe ușor-ușor să prindă contur tot ceea ce mi-am propus, mi se confirmă un lucru: doar omul poate sfinți locul! Trebuie doar să îți dorești și să înțelegi ce înseamnă simțul datoriei față de comunitate. Mulți vorbesc despre această datorie de a te pune în serviciul comunității, însă înțelegerea acestei noțiuni lipsește de multe ori cu desăvârșire. Este absolut necesar ca lucrările la barajul de la Vârfu Câmpului să fie reluate și tot ce este în proiect să devină palpabil! Este un proiect de o imensă importanță pentru Botoșani și știm cu toții câtă nevoie este în județ de apă! Avem datoria să facem tot ce se poate, astfel încât coșmarul secetei din această vară să nu se mai repete. Alături de sprijinul și implicarea celor care, la fel ca și mine, au încredere că Botoșaniul poate mai mult, am convingerea că ne așteaptă multe lucruri bune în lunile ce vor urma! Îi mulțumesc lui Mircea Fechet și tuturor celor de la București care au înțeles că binele Botoșaniului este mai important decât orice joc politic”, a scris Valeriu Iftime, Președintele CJ Botoşani, pe pagina de Facebook.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O firmă din Botoșani care are angajați din Sri Lanka, verificată de polițiști!

astăzi, 19:42

Polițiștii de imigrări din Botoșani, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani, au desfășurat miercuri, 11 noiembrie a.c., o acțiune de control la o so...

Un patron din Botoșani a rămas fără autorizația de mediu, pentru colectare necorespunzătoare a deșeurilor! (Foto)

astăzi, 18:11

Ca urmare a Planului de acțiune pentru verificarea legalității operațiunilor derulate de către persoanele fizice și juridice la regimul deșeurilor și substanțelor periculoase, precum și pent...

Urmărire ca în filme la Botoșani: Polițiștii au prins și băgat în arest un contrabandist, după mai multe focuri de armă! (Foto)

astăzi, 17:49

Pentru a evita controlul și a scăpa de răspundere, un bărbat suspectat de implicare în activități de contrabandă a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor de frontieră, a avari...