De mai bine de doi ani zile, locuitorii din apropierea municipiului Botoșani se luptă din răsputeri să-și creeze o situație de confort în noile locuințe construite în urma unor investiții masive.
Este vorba de zeci de familii de pe străzile Nicolae Pisoski, Dumitru Furtună, Iacub Iacubovici și Ion Istrate, care și-au construit case frumoase cu bani grei, dare care nu beneficiază de minimele servicii de utilități normale pentru vremurile în care trăim.
Deși sunt plătitori de taxe și impozite înregistrați pe raza municipiului Botoșani, nici până astăzi, acești botoșăneni nu sunt racordați la rețeaua de apă, canalizare, dar mai ales la rețeaua de electricitate.
Cazul locuitorilor din imediata apropiere a municipiului a mai fost prezentat, dar în pofida zecilor de solicitări, petiții și alte jalbe, nu s-a rezolvat nimic, autoritățile locale arătându-se deschise la găsirea unor soluții de soluționare, dar deocamdată fără nicio finalitate.
În prezent, după ani de așteptări, au ajuns să apeleze la sprijinul unor agenți economici din zonă care le-au dat curent la case, iar în ceea ce privește grupurile sanitare, nu puțini sunt aceia care și-au amplasat “buda” în grădină.
Proaspătul primar al municipiului Botoșani, Cosmin Andrei și-a arătat disponibilitatea de a veni în sprijinul botoșănenilor afectați și ne-a declarat că își va da întregul concurs pentru a rezolva în special problema electricității.
“Noi, ca și Primărie ne dorim să rezolvăm problema acestor concetățeni ai noștri. Este o problemă mai veche pe care încercăm împreună cu aceștia să o scoatem la capăt. Dumnealor ar trebui să ne cedeze o suprafață infimă din terenul lor pentru ca municipalitatea să poată investi în rețeaua electrică. În momentul în care se va rezolva această predare a terenurilor către municipalitate, noi vom putea investi în acest proiect”, a declarat primarul Cosmin Andrei.
Reprezentanții Primăriei speră ca împreună cu locuitorii din zonele amintite mai sus să ajungă la un numitor comun și într-un final, după mai bine de 10 ani, să se reușească investiția în rețeaua de electricitate.