Un polițist din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Botoșani, a fost avansat în grad de către prefect

Cu prilejul Zilei Naționale a României, la Instituția Prefectului a avut loc astăzi avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a unui polițist din cadrul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Botoșani.

Prefectul Dan Șlincu a dat citire Dispoziției de avansare, felicitându-l ulterior pe domnul Tudor-Gabriel Palote, care a fost astfel avansat de la gradul de subinspector de poliție în gradul profesional de inspector de poliție.

În prezența conducerii Instituției Prefectului, dar și a șefilor de servicii din prefectura Botoșani, inspectorul de poliție Tudor-Gabriel Palote a transmis că, la fel ca în cei zece ani de când face parte din structurile Ministerului Afacerilor Interne, va depune toate eforturile necesare pentru a-și duce la îndeplinire cu profesionalism fiecare activitate care cade în sarcina sa.

 

 

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Actrița Karina Jianu intră în echipa Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani! ”Aștept cu entuziasm proiectele pe care le vom construi împreună!”

astăzi, 11:24

În echipa Teatrului „Mihai Eminescu” Botoșani intră cunoscuta actriță Karina Jianu. Născută la Botoșani, absolventă în 2024 a specializării Actorie din cadrul Unive...

Primul ministru din Guvernul Niculescu prezent la Botoșani!

astăzi, 11:18

Botoșaniul va fi vizitat, sâmbătă, de primul ministru din Guvernul Luca Niculescu. Instituția Prefectului – Județul Botoșani anunță că ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice ...

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:03

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...