Un nou serviciu al Primăriei Botoșani prinde viață: Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor

La jumătatea acestui an, fostul Consiliu Local al municipiului Botoșani a aprobat înființarea unui nou serviciu desprins din societatea Urban Serv SA. Este vorba de Serviciul Public pentru Administrarea Piețelor, Oborului și Cimitirelor aflate în proprietatea municipalității.

În faza incipientă, la nivelul acestui nou serviciu s-au organizat și o serie de concursuri de angajare pentru completarea organigramei și statului de funcții.

Șefa acestei noi entități a fost desemnată Daniela Vieriu, în urma organizării concursului ea fiind desemnată câștigătoare.

 

“În această perioadă se mai află în plină organizare și ulterior desfășurare o serie de concursuri de angajare pentru personal TESA cât și pentru celelalte categorii de personal. După această etapă, vor urma o nouă serie de concursuri pentru angajarea de agenți de pază, personal de salubrizare și sperăm ca până la finele anului să intrăm în pâine efectiv”, ne-a declarat Daniela Vieriu, noul șef al serviciului.

Activitatea propriu zisă se va desfășura în cadrul sediului administrativ al Pieței Centrale.

(Mihai Vieriu)

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...

Un șofer român, bănuit că ar fi provocat tragedia din Bulgaria, a fost reținut de poliție!

astăzi, 13:49

Un șofer român al unui camion implicat în gravul accident în lanț de pe autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut de poliție, în cadrul anchetei privind tragedia î...

Cum a fost păcălită o botoșăneancă să transfere mii de lei într-un cont după ce a primit un SMS de la ”fiica” sa!

astăzi, 13:30

O femeie de 58 de ani, din municipiul Botoșani, a efectuat un transfer în valoare de peste 4.000 de lei, la cererea unei persoane necunoscute care, prin intermediul unui mesaj text, transmis pe...