Un nou consilier va depune jurământul în plenul unei ședințe extraordinare la Botoșani!

Consilierii locali ai Primăriei Municipiului Botoșani au fost convocați în ședință extraordinară, a doua din acest an, care va avea loc pe 23 ianuarie.

Ședința extraordinară de pe 23 ianuarie se va desfășura prin mijloace electronice, de la ora 10:00.

Pe ordinea de zi a ședinței sunt trei proiecte, printre care se află și depunerea jurământului de către un nou ales local.

Este vorba despre Petru Taielup, consilier local din partea Partidului Social Democrat (PSD) – Filiala Botoșani, care îi ia locul lui Mircea Magdalena. Cel din urmă a renunțat la funcția de consilier local câștigată la alegerile din 9 iunie 2024 în detrimentul celei de administrator public.

Petru Taielup a ocupat scaunul de consilier local și în mandatul 2019 – 2024.

Citește și PSD pierde un om în Consiliul Local la Botoșani!


(Foto: Petru Taielup, consilier local din partea PSD care va depune jurământul zilele viitoare)


(Foto: Mircea Magdalena, în prezent administrator public)

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Bianca Ciaicofschi

Ajutor pentru Omul Bun: În număr mare, botoșănenii donează sânge pentru părintele Chirvase! VIDEO

Friday, 13 November 2026

Părintele Petru Chirvase este Omul care și-a deschis sufletul pentru semeni, pentru oricine se afla în nevoie. A fost acolo pentru nevoiași, pentru copiii și mamele aflate într-o situa...

Campanie pentru „o masă a vieții”, inițiată de doi medici din Botoșani cu preotul Dan Damaschin! VIDEO

Thursday, 12 November 2026

Preotul Dan Damaschin, cunoscut în întreaga țară pentru campaniile organizate pentru mamele și copiii încercați de viață, dar și pentru reușitele sale în sprijinirea ac...

Copii ajunși în stare gravă pe masa de operație din cauza trotinetelor. Medic din Botoșani: „Când îi prindem le vindem trotinetele” (Video)

Thursday, 12 November 2026

Dr. Simona Bordiciuc, medic primar chirurgie pediatrică la Botoșani, a declarat într-o conferință de presă faptul că dispozitivele de care copiii și adolescenții se folosesc au evoluat d...