Un botoșănean a primit amenda maximă după ce a deversat dejecțiile din fosa septică pe spațiul public!

În fața locuinței exista un furtun prin care se pompau dejecțiile din fosa septică, direct în spațiul public.

Mai mulți cetățeni din satul Cristești au făcut sesizări cu privire la deversarea de dejectii din fosa septică în șantul de pe DC 51, în apropierea sediului Primăriei.

Deplasându-ne la fața locului, autoritățile au constatat că în fața unei locuințe exista un furtun prin care se pompa apa menajeră și dejectii din fosa septică direct în spațiul public.

”Vrem să subliniem că astfel de acțiuni sunt complet interzise conform legii și reprezintă un pericol pentru sănătatea publică și mediul înconjurător”, au transmis reprezentanții Primăriei Cristești.

 

Proprietarul respectiv a fost sancționat contravențional cu amenda maximă de 2.500 de lei.

”Apelăm la toți cetățenii să fie vigilenți și să semnaleze orice abatere de la normele de bună vecinătate și respect față de comunitate. Astfel de comportamente negative nu sunt acceptate și nu reflectă valorile noastre. Contăm pe sprijinul și implicarea dumneavoastră pentru menținerea unui mediu curat și sănătos pentru toți locuitorii noștri”, au mai transmis reprentanții unității administrativ-teritoriale.


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Peste 1.700 de persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani în perioada ianuarie - septembrie!

Friday, 30 October 2026

În perioada ianuarie-septembrie 2026, au fost integrate pe piața muncii datorită măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă implementate de Agenția Județeană pentru Ocuparea ForÈ...

COD GALBEN în mai multe localități din Botoșani, vor fi ploi însemnate cantitativ!

Friday, 30 October 2026

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis atenționare nowcasting tip cod galben de ploi pentru mai multe localități din județul Botoșani, până la ora 19:20. Prin acumulare, cantităÈ...

Expoziție personală de grafică a artistului Ciprian Andrușcă la Botoșani!

Friday, 30 October 2026

Dincolo de culoare, grafica își dezvăluie expresivitatea prin linie, lumină și umbră, prin raporturile dintre forme și subtilitatea tonurilor de gri. De la studiul atent al realității p&...