Reprezentanţii firmei UMB Spedition, care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea şi modernizarea drumului naţional Botoşani-Suceava, au venit la Botoşani şi au început să facă măsurători în vederea începerii lucrărilor la drumul naţional care leagă cele două judeţe.
De câteva zile, topometriştii au început să marcheze noul ax al drumului, dat fiind că în urma lucrărilor ce vor fi executate la acest drum naţional şoseaua se va lărgi cu 1,40 metri.
Deocamdată nu a fost avansată o dată de la care ar putea începe efectiv lucrările de reabilitare.
În urma unor discuţii purtate la nivel central, Compania UMB Spedition, deţinută de omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, ar putea să înceapă din fonduri proprii lucrările de modernizare a Drumului Naţional 29, Suceava – Botoşani.
Societatea ar urma să-şi recupereze banii după data de 1 ianuarie 2014.
Specialiştii UMB au început măsurătorile pe DN Botoşani-Suceava!
Stiri Botosani Friday, 27 September 2013 AdministrațieSpune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Botoșănenii au la dispoziție automate pentru achiziția tichetelor de călătorie pentru transportul public! UNDE sunt amplasate
Începând de marți, 10 noiembrie 2026, botoșănenii au la dispoziție mecanisme moderne și rapide pentru achiziționarea unui bilet de călătorie pentru mijloacele de transport în...
Marius Croitoru și-a anunțat decizia, după ce i s-a cerut demisia la FC Botoșani - Oțelul 1-1!
Marius Croitoru (46 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a reacționat la finalul partidei cu Oțelul Galați, încheiată la egalitate, scor 1-1, în ultimul meci al etapei cu numÄ...
Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!
Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.98 secunde