Solicitare către Guvern pentru dezvoltarea „Țării de Sus” - document

Solicitare către Guvern pentru dezvoltarea „Țării de Sus” - document

Reprezentanți Consiliului Județean (CJ) din Botoșani, ai primăriilor municipiilor Dorohoi și Pașcani, ai orașelor Siret, Târgu-Frumos, Săveni, Dolhasca și Darabani și ai comunelor Dumbrăveni, Vorona, Mihai Eminescu și Hilișeu-Horia au semnat o solicitare către Guvernul României privind introducerea teritoriului „Țara de Sus” în Acordul de Parteneriat al României cu Uniunea Europeană pentru perioada de programare 2021-2027.

Lidera CJ Botoșani a transmis că s-a cerut, de asemenea, alocarea sumelor necesare pentru asistență tehnică în vederea elaborării strategiei teritoriului „Țara de Sus”, astfel încât să poată atrage fonduri europene pentru dezvoltarea acestei regiuni.

„În urma unei ample analize a situației economico-sociale a județului Botoșani, a județelor Iași și Suceava, precum și a regiunii Nord-Est în ansamblu, cu necesitățile ei, s-au identificat o serie de obiective comune ce au drept scop dezvoltarea sustenabilă și integrată a acestei zone. Obiectivele propuse cuprind acțiuni pe domenii de responsabilitate multiplă (multisectoriale și multifond), drept pentru care considerăm  imperios necesară continuarea demersurilor legale pentru atragerea fondurilor europene, prin Programul național pilot de descentralizare – ITI”, a declarat Doina Federovici, președintele CJ.

„Țara de Sus” este beneficiarul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară – Dezvoltare Sustenabilă și Integrată, un proiect fondat de către senatorul botoșănean Lucian Trufin, care a unit unități administrativ-teritoriale din Botoșani, Suceava și Iași, în vederea creării unei pârghii de atragere a fondurilor europene.

„Ne dorim ca solicitarea noastră să fie aprobată întrucât dezvoltarea durabilă și sustenabilă a teritoriului, județului, orașelor și comunelor este prioritatea noastră, mai ales când majoritatea investițiilor pot fi realizate prin fonduri europene. Indiferent de culoarea politică, trebuie să fim uniți și să luptăm pentru interesele cetățenilor care ne-au ales, iar rezultatele să se transforme, cum este și firesc, în progres!”, a transmis Lucian Trufin.








Documentul înaintat Guvernului:






 

 

 

Spune-ne opinia ta