Sindicatul Drumarilor: Solicităm implicare și responsabilitate în modernizarea DN 28 B, care leagă Târgu Frumos de Botoșani

Sindicatul Drumarilor „Elie Radu" solicită mai multă implicare şi responsabilitate din partea tuturor factorilor de decizie în ceea ce priveşte modernizarea DN 28B, drum naţional care leagă municipiul Botoşani de oraşul Târgu Frumos.

„Lucrările de modernizare pe drumul Botoşani - Târgu Frumos au început în vara anului trecut, iar în zona Copălău a tronsonului aflat în construcţie au apărut degradări în stratul de mixtură asfaltică. Deşi investiţia nu a fost finalizată în totalitate, iar lucrarea nu a fost încă recepţionată, stratul de asfalt a început să prezinte deficiente în unele zone. Mai exact, stratul de asfalt proaspăt „pus în operă" prezintă degradări majore - fisuri transversale şi longitudinale şi cedări de terasament. Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, din cauza acestor probleme, iar nervii participanţilor la trafic sunt întinşi la maximum!", susţin sindicaliştii într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

 

Potrivit sursei citate, acest drum este de o importanţă majoră pentru zona Moldovei, iar modernizarea trebuie realizată conform standardelor de calitate, cu respectarea normelor în domeniu.

Drumarii susţin că nu a fost justificată schimbarea consultantului, iar reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din zona Moldovei nu au supervizat activitatea firmei şi calitatea lucrărilor la care nu s-au respectat etapele tehnice şi de calitate.

„Nu se poate ca la o lucrare de asemenea anvergură, domnul Ovidiu Laicu, în calitate de reprezentant al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) în zona Moldovei, să nu supervizeze activitatea firmei şi calitatea lucrărilor la care nu s-au respectat etapele tehnice şi de calitate a materialelor. Acest drum, după execuţie, intră în exploatarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi. Semnalăm faptul că nu a fost justificată schimbarea consultantului (inginer rezident Iordachi Cătălin), foarte bun specialist cu experienţa vastă, după ce acesta a făcut un referat de neconformitate. În locul său a fost numit Tudorache Petru, şef SDN Galaţi, aflat la mare distanţă de lucrare. Îi solicităm domnului Ovidiu Laicu să promoveze interesele CNAIR în teritoriu", transmit sindicaliştii din CNAIR.

Conform proiectului, drumul care leagă Botoşani de Târgu Frumos, de circa 72 de km, trebuie lărgit, fiind necesară reabilitarea de poduri şi podeţe.

Sindicatul Drumarilor „Elie Radu" reuneşte 4.800 de membri din cei aproximativ 7.000 de salariaţi ai CNAIR.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Elevii botoșăneni s-au făcut remarcați la Olimpiada Națională de Biologie!

astăzi, 19:44

Olimpiada Națională de Biologie, etapa națională, a avut loc, în acest an școlar, la Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, în perioada 20 – 24 aprilie 2026. Județul Bo...

Sute de elevi din Botoșani la Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC la Botoșani! (Foto)

astăzi, 18:45

Peste 200 de elevi, profesori, reprezentanți ai administrației și ai mediului de afaceri au participat pe 22 aprilie la evenimentul „Ziua Porților Deschise la Extensia UAIC din Botoșani&rdq...

Performanță istorică pentru FC Botoșani în eSuperliga! (Foto)

astăzi, 17:42

Reprezentantul clubului FC Botoșani, Cristian Bîlcu, a încheiat competiția eSuperliga pe locul 2 și s-a calificat în FC Pro 26 Play-Ins, ultimul pas înainte de Campionatul M...

-->