Ședință suspendată, atenționare pentru primarii care au dat dat dovadă de ”absență și dezinteres”!

Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, convocată pentru discutarea situației adăposturilor de protecție civilă și a persoanelor vulnerabile din județul Botoșani, nu s-a putut desfășura din cauza lipsei de interes manifestate de primari față de aceste subiecte esențiale, numărul celor prezenți fiind foarte mic.

Prefectul Dan Nechifor atrage atenția că astfel de teme nu pot fi tratate cu superficialitate, iar implicarea autorităților locale este esențială pentru găsirea unor soluții eficiente.

 

”Primarii trebuie să înțeleagă că situația adăposturilor și a persoanelor vulnerabile nu este o problemă secundară și nu poate fi ignorată. Siguranța cetățenilor este o prioritate care necesită responsabilitate și acțiune, nu absență și dezinteres. O nouă ședință va fi stabilită în perioada următoare, iar participarea activă a primarilor este necesară pentru a asigura măsuri reale de protecție pentru cetățeni”, a transmis prefectul Dan Nechifor.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Botoșănean evacuat din locuință. Și-a lovit soția, iar aceasta a sunat la 112!

astăzi, 09:48

La data de 21 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla au fost sesizați de către o tânără, de 27 de ani, din comuna Pomârla, cu privire ...

„Școala Altfel” cu elevii din Trușești, printre copaci și povești despre pădure! (Foto)

astăzi, 09:15

În cadrul Programului national „Școala Altfel”, elevii Liceului „Demostene Botez” din Trușești au avut parte de o activitate educativă deosebită, desfășurată &ici...

Un preot din Suceava a trecut la cele veșnice la 56 de ani!

astăzi, 08:58

Comunitatea din Fântânele, județul Suceava, trece prin momente de profundă tristețe după vestea dispariției neașteptate a părintelui Cătălin-Eugen Serediuc, parohul Bisericii &bdq...