Ședință de urgență la Prefectură după împușcarea câinilor din Carasa!

Ședință de urgență la Prefectură după împușcarea câinilor din Carasa!

 Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani  

În urma evenimentelor recente din localitatea Carasa, comuna Corlăteni, prefectul Dan Nechifor a convocat o ședință de urgență cu reprezentanții instituțiilor abilitate.

În cadrul discuțiilor s-a constatat că două dosare de cercetare penală au fost deja înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, iar instituțiile abilitate continuă verificările.

Pentru prevenirea unor astfel de incidente pe viitor, s-a stabilit necesitatea unei mai bune coordonări între instituțiile implicate, prin notificarea din timp a activităților desfășurate și intensificarea monitorizării zonelor vizate.

 

”Instituția Prefectului rămâne implicată în coordonarea acestor demersuri și va monitoriza îndeaproape aplicarea măsurilor stabilite, asigurând că astfel de situații vor fi gestionate eficient și responsabil”, a transmis Dan Nechifor, prefectului județului Botoșani.

Citește și:

Un drum de 1500 de kilometri pentru a o salva pe Lidia, cățelușa împușcată de vânătorii din Botoșani! 

Câini îngropați pe câmp la Carasa: Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili cauza morții animalelor!

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Premieră medicală la Suceava: Prima recoltare simultană de multi-organe și multi-țesuturi de la un donator aflat în moarte cerebrală!

astăzi, 15:03

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava a marcat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un moment de referință în activitatea sa medicală, ...

In memoriam – Profesorul George Avăcăriței

astăzi, 12:52

Cu profundă tristețe, comunitatea Colegiului Național „A.T. Laurian” din Botoșani a primit vestea trecerii la cele veșnice a profesorului George Avăcăriței, un dascăl dedicat, un ...

Moldovean căutat într-un caz de trafic de migranți, descoperit și reținut în PTF Rădăuți Prut!

astăzi, 12:30

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut au depistat şi reţinut un cetățean moldovean, căutat de autorităţi, care este cercetat pentru săvârșirea i...