Şedinţă a Comandamentului energetic la Guvern din cauza vremii, probleme și la Botoșani!

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a convocat duminică seară o ședinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei.

Potrivit ministrului Energiei, duminică seară, peste 2.400 de consumatori de energie – printre aceștia și cetățeni din Botoșani – erau nealimentaţi, „dar se lucrează pentru remedierea defecţiunilor”.

„De astăzi (duminică, nota red.) și până joi seară aproape toată țara se află sub cod galben de vreme deosebit de rece, brumă și îngheț la sol, precipitații mixte și intensificări ale vântului. În acest context, am convocat comandamentul energetic pentru a analiza situația în timp real și a pune la punct planurile de intervenție”, a anunțat Sebastian Burduja.

 

Potrivit ministrului Energiei, în rețelele de distribuție nu s-au înregistrat probleme semnificative.

„La nivel național, sunt în jur de 2400 de consumatori nealimentați, în urma avariilor cauzate de copacii căzuți pe liniile electrice aeriene. Incidentele sunt în județele Botoșani, Suceava, Neamț, Dolj și Ialomița.

Peste 100 de echipe ale operatorilor de distribuție sunt în teren și repară avariile, astfel încât în 2-3 ore estimăm că toți consumatorii vor fi realimentați cu energie electrică. Mulțumesc tuturor celor care s-au mobilizat, încă o dată, absolut exemplar pentru a reaprinde lumina în casele românilor.

De la ANM am primit informarea că vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă a anului, atât ziua cât și noaptea. Temperaturile maxime se vor stiua în general între 2 și 10 grade, iar în cursul nopților și al dimineților se vor înregistra temperaturi preponderent negative. Astfel, ne aștepăm la un consum zilnic mai mare de gaze naturale, în jur de 34-35 milioane Nm3. Cu un stoc în depozite de 829 milioane Nm3 și o producție internă de 24-25 milioane Nm3, nu există în niciun scenariu vreo situație în care să ne confruntăm cu probleme în asigurarea aprovizionării cu gaze”, a transmis ministrul Energiei.

„Suntem deja în implementare cu programul de reumplere a depozitelor pentru iarna viitoare”

Potrivit lui Burduja, în aceste zile se vor extrage din depozitele de la Ghercești și Sărmășel 3,8-4 milioane Nm3.

„Mai mult, suntem deja în implementare cu programul de reumplere a depozitelor pentru iarna viitoare. Astăzi am înmagazinat în depozitele de la Urziceni și Bălăceanca 4 milioane Nm3.

Din punct de vedere al consumului de energie electrică, vom înregistra vârfuri de seară (orele 20, 21) peste normalul perioadei, în jur de 8000MW. Nu există probleme de adecvanță la nivelul sistemului energetic național.

În aceste zile, mergem cu producția la Porțile de Fier la maximum, stocurile de cărbune la CE Oltenia sunt în creștere, iar gradul de umplere a lacurilor este și el în crestere, depășind deja 60%.

Din fericire, nu întâmpinăm și nu anticipăm probleme semnificative în acest moment, iar asta este datorită experților din sectorul energetic românesc, de la operatorii de transport și distribuție energie electrică și gaze, producători și până la dispecerul energetic național”, a conchis Sebastian Burduja.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Pe unde va merge trenul Ucraina – România – Bulgaria

Thursday, 9 April 2026

Vicepremierul ucrainean Oleksii Kuleba a anunțat traseul viitorului tren internațional de pasageri dintre Ucraina și Bulgaria, care ar urma să circule prin România. Potrivit acestuia, obiect...

Comunicat de presa finalziare proiect „Construire și dotare Centru Comunitar Integrat comuna Corni, județul Botoșani”

Thursday, 9 April 2026

A fost atins obiectivul general al proiectului ce a constat în construirea unui centru comunitar integrat și dotarea acestuia în vederea funcționării cu scopul principal de a spori acce...

Leo Grozavu, radiografie dură a fotbalului românesc: ”Avem 20 de milioane de academii, dar nu contează că antrenorul e frizer”

Thursday, 9 April 2026

Leo Grozavu e liber de contract după despărţirea de FC Botoşani. Antrenorul a fost şi la Istanbul la barajul cu Turcia şi urmăreşte toate meciurile din campionat. Concluzia? "Răul abia a...

-->