Scandalos! Amânarea PNRR-ului, o lovitură puternică pentru milioane de pensionari

 În 2024-2025 ar putea avea loc primele încasări de pensii recalculate

O nouă lovitură grea pentru pensionarii din România! Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a declarat că întârzierea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a încurcat tot programul de recalculare a pensiilor.

 Acesta a mai precizat că recalcularea se va începe, cel mai probabil, în 2023. Încasarea primelor pensii recalculate ar putea avea loc în 2024-2025.

 

„Sunt două procese separate care merg mână în mână: este vorba despre partea practică, strict tehnică și partea legislativă care trebuie la un moment dat să se îmbine, iar noi să recalculăm cele aproximativ cinci milioane de dosare de pensii, dar trebuie să avem și actul normativ care să ne permită să facem acest lucru.”, a spus Daniel Baciu.

„Noi aveam premisele ca acest PNRR să poată fi aprobat din vară, dar acum că s-a dus până în toamnă, trebuie să reevaluăm datele, să ne putem plia pe această situație de fapt. Avem obligația ca sporurile cu caracter nepermanent, dar pentru care s-au asigurat contribuții la asigurări sociale, să reușim să le introducem în programul informatic, astfel ca în momentul în care avem și actul normativ aprobat, să putem să dam aceste drepturi care sunt unele suplimentare față de actuala legislație și acest lucru va duce de asemenea la creșterea pensiilor, pentru că în acest moment nu sunt luate în calcul: mă refer la acordul global, la prime, premii și alte sporuri specifice fiecărei ramuri,” a mai Daniel Baciu.

Recalcularea pensiilor ar putea începe abia în 2023. Cine va putea beneficia de majorarea pensiei

 Principalul obiectiv al acestei legi a pensiilor este eliminarea inechităților. Pe principiul contribuției, la contribuții egale, trebuie să avem și pensii egale. Cel care a ieșit la pensie cu 1000 lei dar are un punct de pensie, va ajunge la nivelul celui cu pensia superioară, adică 1442 lei.

Trebuie în primul rând să avem cadrul legal pentru începerea recalculării pensiilor.

După ce vom avea legea făcută într-un draft de colegii noștri de la Ministerul Muncii, va intra în dezbatere publică, va parcurge întreg cadrul legislativ pe care îl știți cu toții: va intra în Parlament, la comisiile de specialitate. În momentul în care va fi adoptată și publicată în Monitorul Oficial noi va trebui să o aplicăm,” a declarat Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii.

 

Întrebat dacă 2023 este un termen realist pentru începerea recalculării pensiilor, acesta a răspuns afirmativ, iar primele pensii recalculate ar putea fi încasate începând cu 2024-2025.

„Eu zic că este realistic. Toată lumea va intra în acest proces de recalculare, conform noului act normativ și când legea va fi adoptată, trebuie să emitem imediat noi decizii de pensii, cu noile cuantumuri ale pensiilor,” a mai spus Baciu.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

O Mănăstire din Botoșani se pregătește de hram!

Monday, 9 March 2026

Mănăstirea „Sihăstria Voronei” se pregătește de hram. Programul liturgic începe pe 24 martie, de la ora 17:30, când se vor săvârși Pavecernița Mare, Litia și Utr...

Cele mai căutate meserii la Botoșani: De la programator până la ajutor de bucătar vorbitor de limbă engleză!

Monday, 9 March 2026

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani a publicat lista locurilor de muncă vacante în această săptămână. Sunt în total un număr de 215 post...

Doliu în familia unui preot din Botoșani: „Iubirea pentru mamă nu dispare odată cu trecerea timpului”

Monday, 9 March 2026

Familia unui preot din Botoșani este îndoliată. Soacra preotului Ioan Iordachi, parohul Bisericii „Ziua Crucii” din municipiul Botoșani, a plecat la Ceruri. Ana Amănălăchioa...