Șase depozite de deșeuri neconforme în vizorul AFM, două sunt din județul Botoșani!

Administraţia Fondului pentru Mediu a semnat contractul privind studiile de fezabilitate pentru a închide şi ecologiza 6 depozite neconforme de deşeuri municipale. Două dintre acestea sunt din județul Botoșani.

Șase depozite de deșeuri neconforme în vizorul AFM, două sunt din județul Botoșani!

   Foto: Dreamstime

Astfel, sunt vizate șase depozite neconforme de deşeuri municipale amplasate în localităţi din judeţele Hunedoara, Botoşani, Suceava, Arad şi Braşov.

„Administraţia Fondului pentru Mediu a semnat contractul privind elaborarea studiilor de fezabilitate pentru închiderea şi ecologizarea a şase depozite neconforme de deşeuri municipale, marcând prima fază esenţială în demararea procedurilor necesare pentru conformarea României la standardele europene de mediu şi la angajamentele asumate în procesul de aderare la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Această etapă pregătitoare este fundamentală pentru asigurarea unei intervenţii corecte, eficiente şi conforme cu legislaţia naţională şi europeană, reprezentând baza tehnică necesară pentru iniţierea lucrărilor de închidere şi ecologizare propriu-zise. Totodată, proiectul contribuie la consolidarea cadrului naţional de gestionare a deşeurilor şi la reducerea riscurilor de neconformitate cu obligaţiile europene”, transmite instituţia.

 

Depozitele neconforme vizate de contractul de elaborare a studiilor de fezabilitate sunt amplasate în următoarele localităţi: Vulcan (judeţul Hunedoara), Darabani şi Săveni (Botoşani), Câmpulung Moldovenesc (Suceava), Lipova (Arad) şi Rupea (Braşov).

„Această etapă a presupus un efort continuu pentru a debloca o situaţie pe care am găsit-o într-un stadiu de stagnare la preluarea mandatului. A fost nevoie de muncă de echipă, de ambiţie şi de determinare pentru ca acest prim pas să se concretizeze. Fiecare zi contează pentru România, atât în perspectiva aderării la OECD şi a îndeplinirii obiectivelor europene, cât şi pentru comunităţile care trăiesc de ani de zile în vecinătatea acestor depozite de deşeuri. Studiile de fezabilitate sunt fundamentul fără de care nu putem vorbi despre lucrări durabile şi conforme”, spune Florin Bănică, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu.

AFM susţine că prin demararea acestei prime faze sprijină autorităţile publice locale în abordarea unor situaţii istorice de neconformitate, cu impact direct asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului, şi creează premisele necesare pentru reducerea riscurilor de infringement asociate depozitării necontrolate a deşeurilor municipale.

Studiile de fezabilitate vor include definirea etapelor de implementare pentru închiderea, ecologizarea şi monitorizarea post-închidere a depozitelor, în conformitate cu cerinţele legislative în vigoare.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Marius Croitoru a găsit vinovatul, după Dinamo - FC Botoșani 2-0! Reacția după ce a fost înjurat de fani

astăzi, 08:25

Golurile acestei partide au fost marcate de Danny Armstrong (minutul 81, penalty) și Cătălin Cîrjan (90+2, penalty) În urma acestui rezultat, Dinamo ocupă prima poziție a ierarhiei...

Calendar ortodox, 17 ocotmbrie 2026: Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul

astăzi, 08:00

Sfântul Proroc Oseea a trăit cu opt secole înainte de Mântuitorul Iisus Hristos, pe vremea când evreii din ţinutul Samariei au fost luaţi în robie de asirieni (721 &ic...

Încă își așteaptă premiile! Simona Radiș, reacție dură la adresa ANS: „Bani sunt pentru altele, pentru noi nu au fost”

Friday, 16 October 2026

Botoșăneanca Simona Radiș (27 de ani), una dintre cele mai titrate canotoare ale României, a dezvăluit că, în ultimii ani, sportivii de performanță nu au primit din partea ANS banii...