S-a turnat asfaltul pe drumul județean Coțușca – Ghireni

Lucrările de pe drumurile județene din Botoșani par a fi supravegheate foarte atent de autoritățile din Botoșani.

Doina Federovici, președintele Consiliului Județean, vicepreședintele Dorin Birta și Cătălin Gheorghian, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, au continuat vizitele pe șantierele Programului Național de Dezvoltare Locală, iar astăzi au fost monitorizate lucrările de la Drumul Județean 293, Coțușca – Ghireni – DN 24C, drum care are o lungime de 6,65 kilometri.

Acest lucru în condițiile în care deja s-a turnat asfaltul pe drumul județean Coțușca – Ghireni. Modernizarea drumului DJ293, Coțușca – Ghireni – DN 24C, presupune lucrări la structura căii de rulare, care a fost lărgită, precum și turnarea a trei straturi de asfalt. De asemenea, se vor reface șanțurile, rigolele și drenurile.

„Așa cum am promis, biroul meu va fi în județ. Am ținut să verific ritmul lucrărilor de pe DJ293, Coțușca – Ghireni – DN 24C, pentru că și locuitorii de aici au nevoie de drumuri bune. S-a turnat integral primul strat de asfalt, lucrările fiind în grafic. Obiectivul nostru imediat este să aducem cât mai multe drumuri județene de la stadiul de piatră la asfalt”, a explicat într-un comunicat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

La rândul său, vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, consideră că acest drum este foarte important pentru dezvoltarea zonei, pentru că va face legătura între două axe rutiere importante ale județului, DN24C, care este paralelă cu frontiera României și DJ282, Drumul Vămii, ce urmează să fie modernizat în cadrul unui proiect finanțat prin fonduri europene.

„Am cerut constructorilor să facă lucrări de calitate și le-am transmis că voi face frecvent controale în teren. Vrem să terminăm lucrările foarte repede, dar nu facem rabat de la calitate”, a mai adăugat și  vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta.

Valoarea totală a investiției se ridică la aproximativ 18 milioane de lei, aproximativ 70% fiind finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, iar restul din bugetul județean.

 

Spune-ne opinia ta