Reprezentații administrațiilor din 17 comune convocați într-o ședință la Prefectură (fotogalerie)

Sorin Cornilă, reprezentantul Guvernului în teritoriu, a convocat, astăzi, o ședință de lucru cu secretarii generali ai unităților administrativ-teritoriale Adășeni, Albești, Avrămeni, Bălușeni, Blândești, Brăești, Broscăuți, Concești, Copălău, Cordăreni, Corlăteni, Corni, Coșula, Coțușca, Cristinești, Curtești și Dângeni.

Alături de prefect, la întâlnire au luat parte Secretarul General al Instituției Prefectului – Județul Botoșani, Mihaela Otilia Aroșoaie, Șeful serviciului juridic, Simona Monica Negrilă, consilierul juridic, Daniela Anghel și consilierul superior, Petrică Dorofteiu. 

 

În cadrul ședinței s-au prezentat unitățile administrativ teritoriale la sediul cărora va fi desfășurată, în continuare, activitatea de îndrumare și control administrativ, conform Ordinului Prefectului nr. 39/26.01.2023 privind aprobarea Planului unic de controale de fond și tematice pentru anul 2023, cu modificările și completările ulterioare, s-a prezentat o sinteză privind deficiențele constatate până în prezent, în urma desfășurării activității de îndrumare și control administrativ, la sediul unor unități administrativ teritoriale din județ, s-a discutat cu privire la măsurile care se impun, pentru îmbunătățirea activității desfășurate la nivel local și s-au prezentat aspecte legate de comunicarea actelor administrative și de verificarea legalității acestora. 

La final au urmat dezbateri privind aplicarea prevederilor legale în vigoare, în scopul unei practici unitare la nivel de județ și privind aplicarea legislației în materia fondului funciar, la nivelul comisiilor locale din județ, precum și o sesiune de întrebări și răspunsuri.

„Aceste întâlniri au loc pe serii, iar principalele obiective sunt legate de sprijinirea și îndrumarea secretarilor în adoptarea și emiterea actelor administrative, care fac obiectul controlului de legalitate al Instituției Prefectului. Prin astfel de întâlniri, Instituția Prefectului își îndeplinește unul din rolurile stabilite de legislația în vigoare”, a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Afacerile unui procesator de carne din Botoșani au crescut în 2025, ajungând la cifră de afaceri de peste 92 de milioane de lei!

astăzi, 14:23

Producătorul şi procesatorul de carne Sagrod din Botoşani, controlat de antreprenorul român Dan-Marius Ţîmpău, a raportat pentru 2025 o cifră de afaceri de 92,3 mil. lei (18,3 mil. e...

Elevi din Botoșani și alte cinci județe, evaluați simultan începând din acest an!

astăzi, 13:52

În acest an școlar, simularea județeană a examenelor naționale va fi înlocuită cu una regională. Astfel, testarea se va desfășura simultan în toate județele din Regiunea ...

Un absolvent al Colegiului Național ”Mihai Eminescu” din Botoșani a devenit stareț al Mănăstirii Bisericani!

astăzi, 13:30

Ieromonahul David Șimon a fost instalat în această demnitate luni, 21 septembrie, la Mănăstirea Bisericani din județul Neamț, în prezența obștii monahale, a Arhimandritului Petroni...