Reguli noi pentru angajarea funcționarilor publici, adoptate de Guvern!

Câteva aspecte esențiale privind concursurile pentru funcționari publici vor fi modificate, potrivit unui proiect de act normativ adoptat miercuri de Executiv. Actul va aduce schimbări în privința documentelor din dosarele de înscriere la concurs, în privința probelor și a bibliografiei obligatorii, dar și alte beneficii pentru cei care se ocupă de aceste examene, informează Avocatnet.ro.

Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici a fost adoptat de Executiv miercuri, potrivit unui comunicat de presă remis redacției noastre, și urmează să fie publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare. Iată, pe scurt, cele mai importante chestiuni din document:

1. Modificări la conținutul dosarului de înscriere la concurs

Cei care se vor înscrie la concursurile pentru funcționari publici vor trebui să adauge și un curriculum vitae, modelul comun european. Apoi, adeverința medicală pe care trebuie să o includă în dosar nu va mai fi necesară în original, ci va fi suficientă o copie. Pe scurt, dosarul trebuie să cuprindă cererea de înscriere, copii ale actelor de studii, ale carnetelor de muncă și adeverințelor eliberate de angajator, cazierul judiciar (pentru care candidații pot opta să completeze o declarație de răspundere, urmând ca informațiile să fie luate direct de la autorități), dar și copia actului de identitate (ce va putea fi trimisă chiar și electronic).

2. Mai mulți bani pentru cei care fac parte din comisiile de examen

În loc de procentul de 1% din salariul de bază, care e prevăzut actualmente în hotărâre, cei care vor lua parte la organizarea și desfășurarea examenelor vor primi în plus la salariu o sumă reprezentând 10% din salariul minim brut prevăzut de lege (adică 145 de lei). Practic, toți vor primi sume echivalente, care nu vor mai depinde de salariul fiecăruia și care vor fi mai mari ca acum. "Pentru activitatea  suplimentară  desfășurată  în  cadrul comisiei  de  concurs, precum şi a comisiei de soluţionare a contestaţiilor, membrii și secretarii acestora au  dreptul  la  o indemnizaţie reprezentând 10% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată", scrie în proiect.

3. Candidații înscriși pentru mai multe funcții vor trebui să aleagă la care merg

"Un candidat poate elabora lucrarea în cadrul probei scrise pentru o singură funcție publică.  În situația în care un candidat a fost admis la selecția dosarelor la concursul pentru două sau mai multe funcții publice, programat a se desfășura în aceeași zi și la aceeași oră, acesta are obligația de a opta pentru funcția publică pentru care dorește să susțină proba scrisă la apelul nominal al candidaților", prevede actul în consultare.

4. Recorectarea lucrărilor pentru diferențe de punctaj se va face doar o dată

În situația în care pentru o lucrare se înregistrează diferențe mai mari de zece puncte între punctajele acordate de membrii comisiei de concurs, lucrarea se recorectează de către toți membrii acesteia. E o chestiune care se aplică și în prezent. "Procedura recorectării se efectuează o singură dată, iar în cazul menținerii acestei diferențe și după recorectare, punctajul final va fi calculat ca medie aritmetică a punctajelor acordate de membrii comisiei de concurs", scrie în proiect, ceea ce înseamnă că recorectarea nu se va mai face la infinit, până când nu mai există diferența.

5. Obligația candidatului de a se prezenta la numire

"Neprezentarea  candidatului declarat admis la data prevăzută în actul administrativ de numire pentru începerea activității, cu excepția situațiilor cauzate de forţă majoră sau de caz fortuit, definite  conform  legislației  în  vigoare, atrage  revocarea  actului  administrativ  de  numire", prevede proiectul cu titlu de noutate. Practic, cel care nu va veni la procedura de numire va pierde dreptul său în urma admiterii la concurs, urmând să fie chemat următorul candidat apropiat ca punctaj de cel al cărui drept a fost revocat.

6. Modificarea raporturilor de serviciu ale funcționarului debutant pe parcursul stagiului

"Pe parcursul perioadei de stagiu, raportul de serviciu al funcționarului public debutant poate fi modificat doar prin: a) delegare; b) mutare în cadrul altui compartiment ori altei structuri fără personalitate juridică a autorității sau instituției publice, în condițiile legii", scrie în proiect. Și acum există tot două moduri de modificare a raportului de serviciu, numai că în locul delegării e prevăzut transferul debutantului stagiar. Practic, transferul debutantului stagiar nu va mai fi posibil.

7. Candidații, obligați să știe Constituția

Bibliografia de examen va cuprinde, în mod obligatoriu, și Constituția României, se arată în proiect, pe lângă Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, acte care se regăsesc și acum ca obligatorii.

În fine, trebuie precizat că, potrivit actului în consultare interministerială, concursurile în derulare la momentul când acest proiect va intra în vigoare nu vor fi afectate de noile prevederi.
 

Atenție! Prevederile proiectului de hotărâre NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie și publicat în Monitorul Oficial.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri

Restricții de apă în sute de localități din țară, printre care șapte orașe, inclusv Dorohoi. Oficialii Apelor Române fac apel la populaţie

Monday, 5 August 2024

„În prezent, coeficientul de umplere în cele 40 de lacuri de acumulare este de 78,59% (în scădere faţă de săptămâna trecută când era de 79,77%). Menţinem &ic...

Cerbul de Aur: 71 de artişti din 21 de ţări s-au înscris în concursul de interpretare

Sunday, 7 July 2019

Organizatorii, televiziunea publică, au închis sâmbătă sesiunea de înscrieri pentru Concursul internaţional de interpretare al Festivalului Cerbul de Aur – ediţia 2019. ...

„Spider-Man: Far From Home”, al doilea film cu cele mai mari încasări de Ziua Independenţei

Sunday, 7 July 2019

Pe 4 iulie, filmul regizat de Jon Watts, al şaptelea al francizei, a generat încasări de 25,2 milioane de dolari, potrivit Variety.   Sursa: News.ro Citeste mai mult AICI