"Luna plantării arborilor" continuă cu o nouă acţiune, de această dată la Vârfu Câmpului - FOTO

O nouă acţiune de plantare s-a desfăşurat astăzi, sub egida "Lunii plantării arborilor", în organizarea Direcţiei Silvice, a Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu şi a Primăriei Comunei Vârfu Câmpului. În acţiune au fost implicaţi în jur de 40 de elevi şi cadre didactice de la Şcoala „George Hazgan” Vârfu Câmpului, primarul Maria Huţu şi viceprimarul Marcela Domonco, funcţionari din Primărie şi beneficiari de venit minim garantat, îndrumaţi de silvicultorii din Ocolul Silvic Dorohoi. 

Materialul de sădit a însemnat o mie de puieţi de sânger, cu care s-au amenajat aproape 170 de metri liniari de gard viu la şcoală şi 50 de puieţi de tei, plantaţi pe aleea către Biserica „Sf. Dumitru” şi pe unul dintre drumurile săteşti din Ionăşeni.

La activitatea de plantare au participat reprezentanţii mai multor servicii publice deconcentrate şi structurilor MAI şi prefectul Dan Şlincu însoţit de mai mulţi colegi din Instituţia Prefectului.

„Le mulţumesc tuturor celor care au răspuns invitaţiei noastre de a se implica în această acţiune şi ne bucurăm că am reuşit să plantăm tot ce ne-a furnizat Direcţia Silvică. Împreună cu responsabilii din Primărie vom avea grijă ca puieţii plantaţi astăzi să ajungă la maturitate şi să lăsăm generaţiei viitoare un mediu mai curat”, a declarat Maria Huţu, primarul comunei Vârfu Câmpului.

„Ca şi precedentele acţiuni de plantare la care am participat, şi aceasta a fost un succes şi mă bucur că am avut atâţia parteneri în această provocare. Le mulţumesc şefilor structurilor MAI, directorilor şi şefilor de deconcentrate care au venit astăzi alături de noi”, a spus prefectul Dan Şlincu.

Cancelaria Prefectului











 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când trecem la ora de iarnă în 2026. Data la care se schimbă ceasurile în România

astăzi, 18:00

Trecerea la ora de iarnă marchează revenirea la ora standard și aduce modificări în programul zilnic, în special în ceea ce privește lumina naturală de dimineață și de searÄ...

Surse: PNL a decis să voteze Guvernul Luca Niculescu

astăzi, 16:14

Biroul Politic Național al PNL s-a reunit, sâmbătă, pentru a decide cum vor vota parlamentarii formațiunii la învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Luca Niculescu. Ș...

„Fotbalist de fotbalist". Valeriu Iftime a aflat ce jucător de bază de la FCSB rămâne liber în această iarnă!

astăzi, 15:41

Trei jucători ajung la finalul contractului cu FCSB în această iarnă. Este vorba despre Valentin Crețu, Risto Radunovic și Arnold Garita. În momentul de față, cele mai mici șans...