PSD Botoșani: 11 comune botoșănene vor fi traversate de noua linie electrică dintre România și Republica Moldova!

Durata de realizare a contractului este de 52 de luni de la data emiterii Ordinului.

11 comune din sudul județului Botoșani vor fi traversate de Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Suceava – Bălți.

Este vorba de localitățile:

-Vlădeni, Corni, Curtești, Bălușeni, Blândești, Gorbănești, Trușești, Sulița, Albești, Românești și Santa Mare.

Din cei 93,3 kilometri cât măsoară noua linie electrică pe teritoriul României, aproximativ două treimi se află pe teritoriul județului Botoșani.

Traseul LEA 400 kV Suceava - Bălți a fost făcut public de CNTEE Transelectrica în urma interpelării formulate de senatorul social-democrat Doina Federovici.

 

„Este un proiect foarte important pentru județul Botoșani, care poate contribui la dezvoltarea regiunii noastre, după ce va fi realizată și stația pentru racordarea centralelor electrice din surse regenerabile”, a declarat senatorul Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.

În privința noii stații, conducerea Transelectrica susține că acest obiectiv de investiții este într-un stadiu incipient, și anume că „în perioada următoare va fi aprobată Nota conceptuală pentru construcția stației Botoșani, în conformitate cu prevederile HG 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fondurile publice”. După realizarea Notei Conceptuale, Transelectrica va trebui să elaboreze Tema de Proiectare, Studiul de Fezabilitate, Documentația Tehnică pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire, Proiectul Tehnic și, ulterior, execuția propriu-zisă a stației, care este prevăzută în Planul de Dezvoltare a Rețelelor Electrice de Transport pentru perioada 2024–2033.

Proiectul LEA 400 kV Suceava – Bălți constă în construirea liniei propriu-zise, cu o lungime totală de 142 km, între cele două localități, dintre care 93 km pe teritoriul României (302 stâlpi metalici în România, 157 în Republica Moldova), a unei celule de linie de 400 kV în stația de la Suceava și a unei stații de sistem de 400/330 kV Bălţi, în Republica Moldova, lângă stația existentă Bălți.

CNTEE „Transelectrica” a semnat contractul pentru proiectarea și execuția acestei linii de interconectare pe 11 martie și urmează să emită Ordinul Administrativ de Începere a Activităţii de Proiectare. Durata de realizare a contractului este de 52 de luni de la data emiterii Ordinului: 16 luni sunt alocate proiectării și obținerii autorizațiilor necesare, iar 36 de luni pentru execuția lucrărilor.

Comunicat de presă – PSD Botoșani

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

32.000 de lei de la Consiliul Județean pentru o școală din Botoșani!

astăzi, 10:20

Consilierii județeni se întrunesc, vineri, în ultima ședință ordinară din acest an. Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, propune angajarea sumei de 32.000...

Botoșănean arestat la domiciliu după ce și-a vizitat soția și a amenințat-o!

astăzi, 10:07

Duminică, 14 decembrie 2025, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile față de un tânăr, de 36 ...

Gripă în România: Botoșani, Suceava și Iași, județele cu cel mai mare număr de îmbolnăviri!

astăzi, 08:50

Situaţia este îngrijorătoare în mai multe judeţe din nord-estul ţării, unde numărul îmbolnăvirilor a crescut considerabil, semn că virusul circulă intens în comunită...