Propunere pentru amenajarea unei toalete, respinsă de primar: „Ne costă 50.000 de euro, cel mai mic preț” (video)

Propunere pentru amenajarea unei toalete, respinsă de primar: „Ne costă 50.000 de euro, cel mai mic preț” (video)

Un consilier local a propus, în ședința de joi a deliberativului, construirea unui grup sanitar în Parcul Curcubeului. Costurile estimate se ridică însă la 50.000 de euro, susține primarul Cosmin Andrei.

„Ar necesita amplasarea unor grupuri sanitare sau toalete ecologice în Parcul Curcubeului, acolo unde vin bunici cu nepoții și copii mici. Nu sunt nici unități de Ho-Re-Ca în zonă și nu au unde să meargă la toaletă”, a propus consilierul USR Marcel Gheorghiță.

„Cunosc această problemă, am avut vizite inclusiv în Parcul Curcubeului și cetățenii mi-au transmis mai multe aspecte. Printre aspectele semnalate se numără și acest subiect. Am făcut o evaluare și ca să construim o toaletă ne costă 50.000 de euro, cel mai mic preț, cu toate costurile la minim, 50.000 de euro e valoarea estimată pentru licitație. Cred că dacă am face această construcție, ar fi o serie de voci în Consiliul Local, din partea cetățenilor, din partea mass-mediei. Deja văd titlul: toaletă la preț de vilă”, a fost răspunsul primarului.

Edilul a precizat totuși că analizează alternativa amplasării unor toalete ecologice, pe care să le branșeze la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare.

„Cealaltă variantă, în care să amplasăm toalete ecologice branșate la rețeaua de utilități este în analiza noastră și încercăm să vedem care este cea mai bună variantă, dar suntem condiționați de întreținerea acestor toalete. Nu vrem să facem mai mult rău decât bine acolo. Este foarte greu să le întreținem”, a adăugat Cosmin Andrei.

 

 

 

Spune-ne opinia ta