Proiectul pentru modernizarea drumului județean Mileanca – Codreni – Puțureni – Coțușca, scos la licitație! (foto)

Ofertele la licitație pot fi depuse până pe data de 18 aprilie.

Întregul proiect, în valoare de 16 milioane de euro, va fi finanțat exclusiv din fondurile alocate de către Consiliul Județean Botoșani.

„Este un efort financiar semnificativ pentru bugetul județului. Am promis că vom moderniza și acest sector de drum și ne ținem de cuvânt. Din bugetul Consiliului Județean am finanțat realizarea Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic, iar acum Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, din sumele pe care le-am alocat în  acest an, a scos la licitație și execuția lucrărilor pentru modernizarea celor 15 kilometri de drum de piatră”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

 

Ofertele la licitație pot fi depuse până pe data de 18 aprilie.

„Infrastructura rutieră a fost și rămâne prioritară pentru echipa Consiliului Județean Botoșani. Ne dorim și la această licitație să participe cât mai mulți constructori. Este o lucrare importantă, cu o valoare foarte mare”, a declarat, la rândul său Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

În acest moment, Consiliul Județean Botoșani are în derulare alte cinci proiecte de modernizare a drumurilor de piatră, care totalizează peste 42 de kilometri. Valoarea acestor proiecte se ridică la aproximativ 44 milioane de euro, 35 milioane de euro reprezentând fondurile atrase din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, iar 9 milioane de euro cofinanțarea asigurată din bugetul Consiliului Județean Botoșani.

„Rețeaua de drumuri județene din Botoșani măsoară 652 de kilometri, din care, în ultimii trei ani, am modernizat 150 de kilometri și s-a turnat covoare asfaltice pe alți 60 de kilometri. De asemenea, avem în execuție lucrări de modernizare pe 42 de kilometri și în licitație alți 15 kilometri. Vrem ca la finalul mandatului drumurile de piatră, care nu sunt modernizate sau în plin proces de modernizare, să reprezinte mai puțin de 2% din totalul drumurilor județene”, a conchis Doina Federovici.


 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mit sau realitate? Un medic din Botoșani vorbește despre infertilitate!

astăzi, 18:25

Dr. Alexandra Dana Ifrim, medic ginecolog din Botoșani, vorbește despre infertilitate și demontează câteva mituri cu care pacientele ajung în cabinetul dumneai. „Există multe...

Preoții misionari de caritate din Iași, Botoșani și Neamț au participat la conferința anuală!

astăzi, 17:00

Ansamblul Mitropolitan a găzduit sâmbătă, 24 octombrie, Conferința anuală a preoților misionari de caritate din Arhiepiscopia Iașilor. Întâlnirea a început cu rugăciune...

Performanță deosebită pentru un elev botoșănean: A obținut locul II la Concursul Național de Fizică „Evrika”!

astăzi, 16:06

Elevul Ciobanu Tudor, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, a obținut premiul al II-lea la cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Fizică „EVRIKA&rdq...