Primarii din judeţ, invitaţi să participe la o videoconferinţă cu tema Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară

Primarii din judeţ au fost invitaţi să participe astăzi, alături de prefectul Dan Şlincu, subprefectul Daniela Lozneanu şi directorii şi specialiştii OCPI, la o videoconferinţă susţinută la Ministerul Afacerilor Interne de către conducerea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

În cadrul videoconferinţei a fost anunţată lansarea celei de-a patra etape de finanţare în cadrul Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară, prin care ANCPI finanţează lucrări de cadastru sistematic la nivelul întregii ţări, fără ca unităţile administrativ- teritoriale sau proprietarii de imobile să cheltuie vreun ban.

„Vă rugăm să faceţi cereri de finanţare şi să ne luaţi banii! Însă am vrea să ştim până în octombrie care este situaţia cererilor, pentru a şti cum să-i împărţim, dat fiind că banii sunt bugetaţi anual”, le-a spus tuturor participanţilor la videoconferinţă preşedintele- director general al ANCPI, Radu- Codruţ Ştefănescu. 

De asemenea, primarilor li s-a adus la cunoştinţă obligativitatea de a completa, prin personalul de specialitate, Registrul Agricol Naţional şi Registrul Electronic Naţional al Nomenclaturilor Stradale, în condiţiile în care în 2020 va avea loc Recensământul Naţional Agricol, iar în 2021- Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor.

După videoconferinţă, directorul OCPI Botoşani, Mihai Aurel Bâlbă, a arătat disponibilitatea întregului personal din instituţie de a ajuta autorităţile locale să completeze corect datele din cele două registre precum şi consultanţă în domeniul lucrărilor de cadastrare.


Cancelaria Prefectului

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mașină răsturnată la Flămânzi, șoferul avea 1,32 alcoolemie!

astăzi, 10:46

În cursul zilei de joi, 29 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au depistat, în localitatea Flămânzi, un autoturism răsturnat pe partea caros...

Atenție! Se schimbă regulile la reînnoirea permisului de conducere!

astăzi, 10:19

Schimbările privesc vederea, anumite tulburări mintale, afecțiunile asociate consumului de alcool și efectele medicamentelor ori ale substanțelor psihotrope asupra capacității de a conduce. ...

Jesús del Cerro - „Acolo unde niciodată nu se întâmplă nimic”

astăzi, 09:40

Am avut bucuria de a participa la întâlnirea cu Jesús del Cerro, regizor și producător spaniol, cu reședința în Madrid și București, prilejuită de lansarea cărții sal...